Caută
Close this search box.

Farse celebre de 1 aprilie: copacul cu spaghete sau maşina de făcut cârnaţi pe post de dispozitiv nuclear

Mark Twain spunea că “ziua de 1 aprilie este ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului”.

La români, Ziua pacalelilor s-a împământenit abia în secolul al XIX-lea, deşi saşii şi svabii de la noi aveau mai demult o tradiţie ca de 1 aprilie să-şi facă farse şi se păcălească unii pe altii. Românii, hâtri din fire, i-au avut însă pe eroii de poveste Păcală şi Tândală, pe Danilă Prepeleac, Stan Păţitul sau Pepelea, şi au inventat Păcălici, jocul de cărţi care ne-a bucurat copilăria.

Pe 31 martie 1940, Institutul Franklin din Philadelphia, SUA, a publicat un comunicat care anunţa că a doua zi va fi sfârşitul lumii, informaţia a fost preluată şi difuzata de un post de radio, care a precizat că apocalipsa va veni la 1 aprilie, la ora 15 fix. Ştirea preciza că nu e o păcăleală de 1 aprilie pentru că informaţia a fost confirmată şi de Wagner Schlesinger, directorul Planetarium-ului din oraş. Astronomii au negat predicţia, iar autorul farsei, ofiţerul de presă al Institutului Franklin, William Castellini, a fost demis.

În anul 1950, o televiziune olandeză a anunţat că Turnul din Pisa s-a prăbuşit.

În 1952, doi adolescenţi au predat unei secţii de poliţie din Londra un dosar găsit într-o staţie de autobuz şi care aparent conţinea schiţele unui dispozitiv atomic.

Poliţia a intrat imediat în alertă şi a informat autorităţile, de la guvern la Camera Comunelor, despre posibila pierdere a unor secrete nucleare. A aflat şi presa care a pus pe jar publicul. După ce schiţele au fost examinate de fizicieni, care au spus că nu înţeleg despre ce e vorba, misterul a fost rezolvat de un prieten al celor doi tineri care a dezvăluit că aşa zisul dispozitiv nuclear era de fapt … o maşinărie de făcut cârnaţi.

În 1957, BBC difuzează o ştire de trei minute în care se spune că la o fermă din Elveţia s-au obţinut recolte record de spaghetti şi arătau imagini cu tăieţei recoltaţi din copaci. Ştirea a fost atât de credibilă, încât unii au cerut detalii legate de plantaţie şi de unde ar putea cumpăra puieţi.

În 1980, tot BBC a anunţat că legendarul ceas mecanic londonez Big Ben va fi înlocuit cu unul electronic, potrivit tvr.ro. Informaţia a revoltat opinia publică britanică, o mulţime de cetăţeni exprimându-şi protestul în legătură cu această decizie. O parte dintre oameni au întrebat de unde se pot cumpăra bucăţi din vechiul Big Ben.

Ziarul „Irish Times” a anunţat în 1995 că Disneyland negociează cu guvernul rus privind achiziţionare trupului lui Lenin în vederea expunerii lui, cu tot cu mausoleu, în parcul de distracţii din Paris.

În 1998, Burger King anunţa printr-o reclamă, publicată în USA Today, că a introdus în meniurile sale Whopper-ul pentru stângaci. Noul burger avea aceleaşi ingrediente, dar toate condimentele erau rotite cu 180 de grade, în beneficiul clienţilor stângaci.

Revista „New Mexicans for Science and Reason” spunea într-un articol, publicat în 1998, că autorităţile statului american Alabama intenţionează să schimbe valoarea numărului Pi din 3,14, pe care o considera „necreştină”, în 3,0, „valoare conformă cu Biblia”. Autorităţile din Alabama au început să fie bombardate cu scrisori şi telefoane de protest din toată lumea.

Pe 1 aprilie 2009, Oficiul elvenţian de turism lansa un videoclip care dezvăluia de ce sunt atât de curaţi munţii lor. Totul se datora muncii neîntrerupte a gunoierilor montani care spălau până şi pietrele murdărite de păsări. Fără munca gunoierilor stâncile ar fi fost treptat erodate şi munţii ar dispărea! Milioane de oameni au urmărit clipul şi 30 de mii dintre ei au făcut şi testul online pentru a vedea dacă au calităţile necesare pentru a deveni gunoier montan.

Mai târziu în acel an, datorită cererii publicului, compania de transport de cablu Brunni a început chiar să ofere cursuri pentru toţi cei care doreau să cureţe munţii Elveţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri