Caută
Close this search box.

UPDATE: Explozie în metroul din Sankt Petersburg, Rusia – 10 morți

UPDATE 16.25 – Oficialii ruși spun că două explozii, la interval de câteva minute, au avut loc în metroul de la Sankt Petersburg.

Președintele Vladimir Putin, aflat într-o întâlnire cu președintele Belarusiei, Alexander Lukașenko, tot la Sankt Petersburg, spune că va lua toate ipotezele în calcul, inclusiv cea a unui atac terorist.

Două explozii s-a produs luni în două stații a metroului din Sankt-Petersburg, soldată cu cel puțin 10 victime. TASS relatează că, potrivit informațiilor preliminare, 10 persoane și-au pierdut viața.

Se pare că exploziile au avut loc în mersul a două trenuri.

Se estimează că sunt peste 50 de răniți, inclusiv copii.

Agenția RIA a relatat că, aparent, ar fi avut loc explozii la două stații de metrou din oraș. Trei stații de metrou au fost închise, potrivit portalului media local Fontanka.

Potrivit Reuters, la stația de metrou Sennaia Ploșciad se aflau opt ambulanțe. Fumul a umplut mare parte din stația de metrou, care a fost evacuată. Potrivit DPA, numeroase alte stații de metrou erau pe punctul de a fi închise.

https://www.youtube.com/watch?v=siFjlAnmba4

În timp ce unele media locale au informat că explozia a fost provocată de un dispozitiv neidentificat, Interfax a relatat că dispozitivul exploziv era umplut cu șrapnel.

Președintele rus Vladimir Putin, care urma să se întâlnească în Sankt-Petersburg cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko, a fost informat cu privire la această situație, a relatat RIA, care citează un purtător de cuvânt al Kremlinului.

Life News, un portal având legături strânse cu serviciile de securitate ruse, a publicat o fotografie cu ușa unei garnituri de metrou care a fost distrusă de explozie și o altă fotografie cu persoane rănite, întinse pe peron.

 

O explozie s-a produs în metroul din Sankt-Petersburg și s-a soldat cu victime, a informat luni portalul Life News, citat de Reuters.

Numărul victimelor nu este precizat.

Life News a publicat o fotografie cu ușa unei garnituri de metrou care a fost distrusă de explozie și o altă fotografie cu persoane rănite care sunt întinse pe peron.

Trei stații de metrou sunt închise pentru evacuare.

Itar Tass informează că ar fi vorba despre 10 morti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri