Caută
Close this search box.

Anchetă la Spitalul Sf.Pantelimon: 1000 de lei amendă pentru asistenta a cărei greșeală a ucis un om

Asistenta care a efectuat transfuzia în urma căreia un om a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sfântul Pantelimon” din Bucureşti a fost amendată cu 1.000 de lei. Până la finalizarea anchetei, inspectorii Ministerului Sănătății i-au suspendat activitatea, relatează News.ro.

La cererea ministrului Sănătăţii,  Florian Bodog, o echipă de inspectori din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Control în Sănătate Publică şi un reprezentant al Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională au efectuat o acţiune de verificare, în perioada 17-18 aprilie,  la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sfântul Pantelimon” din Bucureşti, unde un pacient de 66 ani a decedat în urma unei transfuzii sanguine care i-a fost administrată deşi nu avea indicaţie pentru un astfel de tratament, anunţă Ministerul Sănătăţii (MS).

Conform unui raport de control preliminar întocmit de către inspectorii sanitari, din neglijenţa unui cadru medical, pacientul a primit o unitate de masă eritrocitară, fără a avea recomandare de la medicul curant pentru administrarea acesteia, masa eritrocitară fiind destinată unui alt pacient, care se afla în aceeaşi rezervă.

Inspectorii sanitari au amendat-o pe asistenta în culpă cu 1.000 lei.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri