Caută
Close this search box.

Geta Brătescu, la Bienala de la Veneția. ”Să facem ca astfel de prezențe să nu fie excepții”

 

Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, a declarat, joi, la conferința de presă dedicată participării României la Bienala de Artă de la Veneția 2017, că în cultura română sunt câteva piscuri și a subliniat că este de datoria celor care ocupă vremelnic demnități publice să se asigure că prezențele la astfel de evenimente, cum este cazul Getei Brătescu, nu sunt excepții.

„Cultura română are câteva piscuri, câteva exemple excepționale și cred că e de datoria celor care vremelnic ocupă demnități publice să construiască continuități să apară și masive; prezențe de tip Geta Brătescu să nu fie excepții, ci să fie doar câteva exemple în jurul cărora să se consolideze structuri și cât mai multe generații”, a spus Vulpescu la conferința desfășurată la sediul ICR.

El a mărturisit că a venit mai puțin în calitate oficială, cât în aceea de purtător de cuvânt al artistei, și a dat citire unui scurt mesaj adresat de aceasta.

„Participarea lucrărilor mele la Bienala de la Veneția reprezentând România este o fericită repetare. O dată în 1960 și din nou astăzi. Sunt fericită pentru că, fără nicio intenție, ceea ce am lucrat în micul meu atelier acolo s-a ivit mișcarea gândurilor spre aceste desene, acestea printre multe altele realizate într-o viață”, mărturisește Geta Brătescu.

La rândul său, președintele ICR, Radu Boroianu, a apreciat că „Bienala de la Veneția pune în lumină unul dintre artiștii excepționali”, „cel mai complet exemplu că avangardist te naști”.

Comisarul Pavilionului României, Attila Kim, a declarat că participarea țării noastre este un veritabil act de diplomație culturală, în timp ce curatoarea expoziției, Magda Radu, a prezentat componența expoziției, evidențiind faptul că aceasta pune în evidență toate etapele de lucru ale artistei.

„Aș spune că trebuie s-o privim în primul rând ca pe un artist complex, un artist prolific, un artist care a demonstrat o anduranță extraordinară, care nu a făcut compromisuri cu sine în ceea ce privește lucrul ei și cred că această integritate este extrem de importantă și cred că este și o lecție pentru mulți artiști”, a declarant Magda Radu, citată de Agerpres.

Geta Brătescu va reprezenta România la cea de-a 57-a Expoziție Internațională de Artă — Bienala de la Veneția, cu expoziția „Apariții”, curatoriată de Magda Radu.

Expoziția se va desfășura în Pavilionul României din Giardini della Biennale și Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică și va fi deschisă publicului între 13 mai și 26 noiembrie. Deschiderea pentru presă și profesioniști va avea loc la Veneția pe 10, 11 și 12 mai, iar vernisajul expoziției la Pavilionul României va avea loc pe 11 mai, la ora 17,15, în prezența comisarului, a curatoarei și a reprezentanților instituțiilor organizatoare.

„Apariții” aduce împreună lucrări din toate etapele de lucru ale artistei — multe dintre ele arătate în premieră—, demonstrând dezinvoltura cu care ea utilizează o multitudine de medii artistice. Potrivit organizatorilor, expoziția este concepută prin prisma unor nuclee tematice, incluzând și cea mai recentă etapă a demersului ei, într-o încercare de a oferi o oglindire a spațiului atelierului, înțeles ca spațiu fizic, dar și ca entitate meta-artistică. Atelierul fizic și mental se împletesc într-o alcătuire complexă, la fel și textele literare cu conceptualizarea lor vizuală, mitologiile feminine cu auto-prospecția, memoria personală cu memoria culturală și imaginația.

O serie de evenimente conexe vor fi organizate pe durata desfășurării expoziției atât în România, cât și la Veneția.

Cu ocazia expoziției, catalogul „Geta Brătescu — Apparitions”, realizat în colaborare cu Neuer Berliner Kunstverein (n.b.k.) și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, este publicat de Koenig Books, Londra. Lucrarea va cuprinde o selecție bogată de texte scrise de Geta Brătescu de-a lungul timpului — fragmente în care artista comentează diverse fațete ale procesului de creație și sursele lucrărilor ei.

Personalitate centrală a artei contemporane românești, Geta Brătescu (n. 1926, Ploiești) este o artistă cu o carieră îndelungată și prolifică, dezvoltând o operă complexă ce include desen, colaj, gravură, tapiserie, obiect, fotografie, film experimental, video și performance. A lucrat ca director artistic pentru revista Secolul 20, denumită în prezent Secolul 21. În 2016, Hamburger Kunsthalle a prezentat o amplă retrospectivă Geta Brătescu.

Aflată la cea de-a 57-a ediție, Bienala de Artă de la Veneția este, probabil, cel mai prestigios și urmărit eveniment de artă din lume. Ediția anterioară, care a inclus 136 de artiști din 53 de țări, dintre care 89 expuși pentru prima dată, a atras peste 500.000 de vizitatori și peste 8.000 de jurnaliști.

Tema expoziției internaționale a Bienalei de Artă de la Veneția din 2017, curatoriată de Christine Macel, este Viva Arte Viva.

România se bucură, începând din 1938, de un loc privilegiat în geografia Bienalei de Artă de la Veneția, expoziția centrală având loc în Pavilionul național din Giardini della Biennale, hotspot-ul evenimentului internațional. Totodată, prezența României la prestigiosul eveniment este completată de oportunitatea expunerii și în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din oraș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri