Caută
Close this search box.

Putin l-a invitat pe Dodon la Moscova, la parada din Piața Roșie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, va participa pe 9 mai la „evenimentele dedicate Marii Victorii care se vor desfășura în Piața Roșie” din Moscova, la invitaţia lui Vladimir Putin.

Dodon a confirmat participarea sa la parada militară anuală de la Moscova, care sărbătoreşte victoria Aliaţilor în al Doilea Război Mondial, chiar în timpul unei întrevederi cu Farit Muhametșin, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova. Dodon a menționat că „este pentru prima dată în ultimii 10 ani, când președintele țării va participa la astfel de evenimente împreună cu un grup de veterani ai Marelui Război Pentru Apărarea Patriei”.

De când a fost învestit în funcția de președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon a mai avut alte două vizite la Moscova, pe 16 ianuarie și pe 17 martie.

Amintim că în vizita făcută la Moscova în ianuarie 2017, Dodon a primit de la Vladimir Putin un cadou cu o simbolistică aparte: o hartă a Modovei istorice, întocmită în secolul al XVIII-lea de către cartograful italian Bartolomeo Borghi, după războiul ruso-turc din 1790-1791. Imediat, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Moscova, Dodon s-a lăudat cu harta primită de la Putin şi a declarat în faţa jurnaliştilor ruşi că „jumătate din teritoriul actual al României este moldovenesc.” Toto atunci, actualul preşedinte ales al Moldovei și-a exprimat regretul că în 1812, Imperiul Rus nu a anexat întreg teritoriul Moldovei, ci s-a oprit la Prut. “Dacă Imperiul Rus nu s-ar fi oprit la Prut, am fi avut acum o Moldovă întregită”, a spus el.

Potrivit lui Dodon, Chișinăul și Bucureștiul au “o singură problemă: încercările de unire a Republicii Moldova cu România”. “Atunci când România declară la nivel politic că trebuie lichidată statalitatea Republicii Moldova, vom riposte”, declara Igor Dodon, la Moscova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri