Caută
Close this search box.

Exerciţiu de alarmare cu clopotele bisericii. „Păi a bătut de liturghie”

În satele din Olt, alarma în caz de dezastru se dă cu clopotele bisericii.

În 15 localităţi din judeţ nu există sistem electronic de alertare a populaţiei, aşa că angajaţii primăriei fie trag clopotele, fie folosesc fluiere sau tobe.

Exerciţiul celor de la ISU a coincis cu ziua în care credincioşii au sărbătorit Izvorul Tămăduirii, iar oamenii au crezut că sunetele clopotelor au anunţat slujba.

„De ce credeţi că a bătut ?

E Izvorul Tămăduiri. E sărbătoare mare.

Pentru asta a bătut?

Da. E Izvorul Tămădurii şi pentru asta a bătut. Luăm aghiazmă”

Ce a însemnat? Aveţi idee?

Păi a bătut de leturghie.

„Ştiţi pentru ce a bătut?

Pentru….Doamne.. păi este… incendiu. Ah, nu este pentru incendiu…este cutremur… ”

Primăria a achiziţionat un sistem electronic de alarmare, însă nu mai are bani pentru a cumpăra echipamentele care să facă sirena să funcţioneze, potrivit digi24.ro. Prin urmare, singura variantă de a avertiza populaţia a fost clopotul bisericii.

„Alarmarea se va face prin parohiile din localitate noastră în număr de trei. Cu clopotul. Această investiţie este de 100.000 de RON, dar mai avem ceva echipamente de investit, explică Valerin Ion Burciu, primar Oporelu”.

În judeţul Olt, din 112 localităţi, 15 nu au un sistem electronic de alarmare.

FOTO: afaceribaiamare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri