Caută
Close this search box.

Românii au idei pentru NASA. Aplicații făcute la noi pentru cel mai mare maraton de programare

Cunoscuta aplicaţie „Radarul Pădurilor” are concurenţă: un program informatic cu autorul căruia sunt monitorizate prin satelit defrişările din toate pădurile lumii. Şi serviciul 112 ar putea fi îmbunătăţit cu o aplicaţie pentru smartphone care detectează în timp real incendiile şi le indică pompierilor drumul cel mai scurt spre zona afectată.

Sunt două dintre proiectele româneşti prezenate la cel mai mare maraton de programare IT, susţinut de NASA în peste 100 de ţări din toată lumea.

În cazul unui incediu, viteza de reacţie este egală cu salvarea de vieţi. Cu cât pompierii ajung mai repede, cu atât şansele cresc. Misiunea salvatorilor ar putea fi uşurată cu o aplicaţie de smartphone care le-ar putea arăta salvatorilor în timp real nu doar incendiul pe hartă, ci şi cel mai scurt drum până acolo.

Alți tineri ingineri au inventat o aplicaţie prin care se pot monitoriza defrişările din toate pădurile lumii.

Cele două proiecte concurează cu alte câteva zeci de mii din peste 100 de ţări.

În România, s-au strâns aproape 40 de echipe în Bucureşti, Cluj şi Timişoara la cel mai mare hackathon din lume, adică un maraton de programare. Inventatorii au la dispoziţie 48 de ore să caute soluţii la problemele din spaţiu şi de pe Terra cu ajutorul informaţiilor NASA, potrivit tvr.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri