Bătrânii din vieţile noastre, împreună cu poveștile și trăirile lor, sunt stâlpii în jurul cărora noi ne clădim viața şi-atunci, consider că este foarte important să nu uităm de ei, să nu ignorăm faptul că şi noi, la rândul nostru, vom îmbătrâni şi vom avea nevoie ca cineva să aibă grijă de noi, să ne ajute, să ne fie alături fizic şi în special emoţional, sau pur şi simplu vom avea nevoie ca cineva să ne asculte. Să ne asculte bucuriile, tristeţile, nevoile şi în definitiv…poveştile.
Am fost de curând în vizită la Căminul pentru persoane vârstnice al municipiului Bucureşti “Acad. Nicolae Cajal”, pentru a asculta poveştile unora dintre bătrânii pentru care acest loc defineşte cuvinte precum „grijă, atenţie, afecţiune, ajutor, familie…acasă”.
Amplasat în centrul capitalei, Căminul pentru persoane vârstnice “Acad. Nicolae Cajal” dispune de o capacitate de 80 de persoane, ce asigură condiţii corespunzătoare de găzduire si de hrană, îngrijiri medicale, recuperare şi resocializare, activităţi de ergoterapie şi de petrecere a timpului liber, asistenţă socială şi psihologică. Beneficiarii serviciilor socio-medicale oferite de această instituţie sunt persoanele vârstnice, cei mai mulţi fiind fără familie şi fără posibilităţi materiale. Serviciile socio-medicale constau în oferirea de gazduire şi hrană, îngrijiri medicale, recuperare şi readaptare, activităţi de ergoterapie, de petrecere a timpului liber, asistenţă socială, consiliere psihologică şi juridică.
De când am păşit pragul acestui cămin pentru persoane vârstnice, am avut sentimentul că mă aflu într-un loc aparte, un adevărat cămin în care conducerea şi personalul ce asigură îngrijirea şi supravegherea bătrânilor este cu adevărat dedicat nevoilor acestora. Recepţia căminului “Acad. Nicolae Cajal” este una foarte spaţioasă, ce te duce cu gândul la modelul bibliotecilor burgheze iar atmosfera familială oferă, încă de la început, sentimentul de siguranţă, căldură, armonie.
În întâmpinarea mea a venit doamna Director al căminului, Cerasela Maria Bechir, o persoană ce emană multă căldură şi blândeţe, pe care o îndrăgeşti imediat datorită eleganţei pe care o are şi a zâmbetului luminos. Dumneai este, de asemenea, şi preşedintele Asociaţiei Directorilor Instituţiilor pentru Vârstnici iar cele două funcţii de conducere necesită o responsabilitate aparte, un profesionalism desăvârşit şi o dedicare asiduă, calităţi pe care doamna Cerasela Bechir le deţine în mod categoric.
“Sunt așa multe probleme și realități în acest domeniu şi din păcate, s-a ajuns la ora actuală, în centrele private mai ales, exact cum erau azilele înainte de 89. Cunosc și centre private care sunt foarte serioase și au și acolo grijă, într-adevăr, așa cum trebuie, de beneficiarii lor. Însă, din păcate sunt foarte puține cele serioase, majoritatea profitând doar. Discutam cu cineva că nu mai suntem în stare, nici măcar în familie, să transmitem copiilor noştri ce înseamnă grija faţă de părinte. Nu trebuie să ai o grijă absurdă dar e important să înveţi că familia înseamnă şi responsabilitatea faţă de ea. De aceea, consider că este foarte important să creăm această responsabilitate”, mi-a spus dna Driector a Căminului pentru persoane vârstnice “Acad. Nicolae Cajal”, într-o discuție prietenească, în timp ce așteptam nerăbdătoare să aflu și poveștile celor doi bătrânei care se pregăteau pentru vizita mea acolo.
Apoi, doamna psiholog al Centrului, Mirela Fița, m-a condus către Clubul persoanelor vârsnice din cadrul căminului, un loc foarte frumos care adună cele 4 anotimpuri în aceeași încăpere prin elementele decorative de pe pereți.
O persoană la fel de blândă ca și dna Bechir, psihologul Mirela Fița mi-a transmis acea energie pozitivă care îți dă o stare de bine și încredere, lăsându-mi sentimentul că beneficiarii căminului sunt pe mâini bune, pe mâinile unui profesionist pentru care prioritară este dorința de a-i ajuta cu adevărat pe cei din jur.
Funcţiile principale ale Căminului sunt repartizate pe 4 etaje ale clădirii, fiind amplasate următoarele funcţii auxiliare cazării: cabinete medicale; vestiare infirmiere, ingrijitoare; depozitare rufe curate; club, biblioteca; săli de mese I şi III. Categoriile de persoane găzduite, beneficiare acestui cămin sunt următoarele:
– Persoanele în varstă, valide – persoane fără probleme mari de sănătate psihică şi fizică ;
– Persoane semidependente – persoane cu posibilităţi reduse a activităţilor casnice şi sociale, imobilizate parţial ;
– Persoane în vârstă, dependente – persoane imobilizate permanent la pat.
Doamna psiholog mi-a povestit despre principalele activități pe care le desfășoară cu beneficiarii acestui cămin, printre acestea numărându-se:
Consilierea psihologică de tip discuții-individuale prin care se urmarește depistarea problemelor, acceptarea lor și găsirea unor solutii de rezolvare. Consiliere psihologică de grup, unde focusul este pe analiza situațiilor de tipul cauză-efect și găsirea celor mai bune metode și resurse pentru a face fata problemelor în prezent. Grupul de suport emoțional constă în întalniri în grup ale vârstnicilor, în care au ocazia să se cunoască reciproc și în cadrul cărora este dezbătută problema singuratații, problema emoțiilor negative, anxietate, teamă, depresie, problema bolii, a morții și imaginea de sine.
La puțin timp, la clubul Căminului “Acad. Nicolae Cajal” și-a făcut apariția dl Giurcă, în vârstă de 86 de ani, un bătrânel tare simpatic, care a lucrat în comerțul exterior, cu o expresie a feței luminoasă, și o voce blândă. Elegantă și cochetă, dna Săndulescu, s-a alăturat nouă, pentru a depăna împreună amintiri și povești frumoase.
Deși îi vedeam pentru prima dată, simțeam ca și cum cei doi bătrâni simpatici ar fi fost bunici de-ai mei sau ca făcând parte din familie, cum de altfel, întreaga atmosferă a căminului era una armonioasă și familială.
Dl Giurcă mi-a povestit că a ajuns să aibă acces la serviciile căminului “Acad. Nicolae Cajal” în urmă cu un an jumătate, după ce, de unul singur a decis că i-ar fi mult mai bine într-un astfel de mediu decât acasă unde nu avea parte de aceeași armonie, îngrijire ori liniște sufletească. Dânsul mi-a povestit cum aici și-a făcut prieteni, cum doamna psiholog este tare drăguță cu toate persoanele vârstnice din acest cămin, este atentă la nevoile lor ori îi implică în diverse activități de socializare. Cu mult entuziasm a vorbit despre petrecerea de ziua lui de naștere, organizată aici, fiind foarte încântat că a avut parte de un tort și o adevărată atmosferă de sărbătoare.
“Eu nu aș mai pleca de aici. Eu sunt așa de fericit la acest club, mă simt ca și cum aș fi în liceu”, a susținut cu entuziasm și fermitate dl Giurcă.
Dna Săndulescu a povestit că dânsa este mai “veterană” în acest cămin pentru persoane vârstnice. A venit în urmă cu 5 ani, după ce trecerea în neființă a soțului său a afectat-o destul de mult. Copiii au încercat să aducă o persoană acasă la dna Săndulescu, care să aibă grijă de dânsa, însă nu a fost o compatibilitate prea mare între cele două. Ulterior, copiii au găsit acest cămin iar faptul că a ajuns și s-a instalat aici, pe dna Săndulescu a ajutat-o să depășească acel moment, să își facă prieteni și să se bucure de fiecare clipă pe care viața i-o oferă. Și dumneaei și-a exprimat mulțumirea vizavi de serviciile pe care Căminul “Acad. Nicolae Cajal” i le oferă, despre pregătirile pe care, cu toții, le fac înainte de sărbători. Dânsa mi-a povestit cum abia așteaptă pregătirile pentru Sfintele Sărbători Pascale, când vor face diverse felicitări ori vor contribui la încondeierea ouălor. De asemenea, mi-a povestit despre cât de mult își iubește nepotul și nepoata, băiatul și nora, cum se mândrește cu ei și că, este foarte bucuroasă ori de câte ori merge în vizită la ei. Doamnei Săndulescu îi place foarte mult să se uite la televizor, la diferite emisiuni de divertisment ori la filme turcești, iar cel mai mult și mai mult o bucură faptul că, una dintre prietenele pe care și le-a făcut la centru a învățat-o jocul de cărți canasta. Printre surprizele frumoase oferite de conducerea căminului pentru persoane vârstnice al municipiului Bucureşti “Acad. Nicolae Cajal”, dna Săndulescu a vorbit cu mult entuziasm despre vizitele cântărețului Fuego ori a altor actori, artiști consacrați care au venit să îi cunoască.
Dna Săndulescu a transmis un mesaj tuturor cititorilor MagnaNews, mai tineri sau mai în vârstă : “Să fiți buni! Toată viața să păstrați tot ce este mai bun în dvs! Să priviți și să apreciați foarte mult bătrânii! Mie mi-ar plăcea, de exemplu, să am acum o legătură mai strânsă cu tinerii. Deci, ce sfătuiesc eu este ca tinerii să aibă o dorință mai mare de colaborare cu bătrânii. Pentru că atunci când ajungi mai în vârstă, prețuiești mai mult viața, te bucuri mai mult de tot ce te înconjoară.”
Dl Giurcă a menționat că de Sfintele Sărbători Pascale își dorește doar să mănânce pască și cozonac iar în maniera glumeață ce-l caracterizează, a adăugat că și-ar mai dori o friptură în fiecare zi și o jumătate de litru de vin. Și anul acesta, ca în anii precedenți, Dl Giurcă împreună cu dna Săndulescu și ceilalți beneficiari ai căminului, se vor bucura de mâncărurile alese, specifice sărbătorilor de Paște, de la friptura de miel, drob, ouă roșii, cozonaci și pască ori alte specialități în acest sens.
Mi-am luat la revedere de la cei doi bătrânei simpatici care, cu blândețea și blajinitatea lor, m-au îmbrățișat și mi-au transmis toate gândurile lor frumoase.
Referitor la diferențele dintre căminele de stat și cele private de îngrijire ale persoanelor vârstnice, din București, dna director Cerasela Bechir a punctat faptul că:
“La ora actuală, în România, avem o mare nevoie de a acoperi această stare și anume nevoia vârstnicului de a merge într-un centru de îngrijire și asistență sau într-un cămin pentru persoane vârstnice. Însă, din punct de vedere legislativ, noi avem o mare carență și nu avem o lege bine făcută pentru a înființa aceste cămine private. Și dacă mă întrebați pe mine, în primul și în primul rând, începem de la deschiderea unui cămin. Ar trebui ca administratorul unui astfel de cămin să aibă niște studii în domeniu. Așa cum cineva care își deschide o farmacie trebuie să aibă profesia de farmacist. Sau în managementul hotelier, cel care începe o astfel de afacere este obligat să aibă angajată o persoană calificată și specializată pentru acea meserie. Ei bine, așa ar trebui să fie și în cazul celor care vor să deschidă un cămin pentru persoane vârstnice în România, așa cum se întâmplă în țări ca Italia, Spania, Franța, Polonia etc. Din păcate, mulți oameni iau acest lucru ca pe o afacere pe care o transformă într-o situație de comerț și nu una de îngrijire a persoanelor vârstnice, și îi interesează doar profitul. Nu mă înțelegeți greșit, să nu credeți că generalizez, sunt și multe cămine private care își depun tot efortul în îngrijirea la nivel profesionist al persoanelor vârstnice. Dar să știți că și acele persoane, pe care le cunosc, au avut de-a face cu profesia. Au fost fie medici care au lucrat în domeniul geriatriei, fie care au activat în anumite cămine de stat înainte să își deschidă afacerea, oameni care au cunoștințe minime despre ce înseamnă o afacere pentru a conduce și administra un astfel de cămin. Pronind de aici, de la această lipsă de specializare, deja s-a creat acest haos. Noi, membrii Asociaţiei Directorilor Instituţiilor pentru Vârstnici, ne-am propus, în acest sens, ca în primul rând să profesionalizăm și să creăm această profesie de director pentru cămin. Dacă vom reglementa din punct de vedere legislativ și vom obliga ca acești oameni să poată să aibă un minimum de educație, de instruire pentru a deschide un astfel de cămin, eu sunt sigură că lucrurile se vor schimba în România. Nu neapărat ca afacere. Să nu se înțeleagă greșit, eu nu zic că dacă cineva își permite să deschidă un cămin pentru persoane vârstnice să nu o facă. Să își deschidă și un lanț de cămine dacă își permite dar, ce vreau eu să punctez este că, e necesar ca administratorul care conduce efectiv căminul să aibă profesia de bază, să fie director pentru acest cămin, ca să știe despre ce este vorba efectiv.”
Întrebând-o de nevoile pe care le au în cadrul acestui cămin de bătrâni, doamna Bechir a menționat:
“Marea noastră nevoie pe care o avem aici, în căminul de stat pentru persoane vârstnice Acad. Nicolae Cajal ar fi : resursa umană. Este o nevoie pe care și ceilalți colegi ai mei din alte centre o întâmpină. Apoi, legislativ vorbind, ni se impune un nr de personal. De exemplu, noi suntem doi la unu. Iar la un nr. de 80 de beneficiari avem 40 de angajați, în care intră și managerul și partea medicală, și ne este destul de greu în acest sens. Cei din privat nu se confruntă cu această obligativitate și pot să își angajeze necesarul de personal, atât cât se cere. Pe când pe noi, cei de la stat, la primul control, vine și ne întreabă care este organigrama noastră și ștatul de funcții, ori câți angajați avem. Dar nu ne întreabă cum ne descurcăm, dacă reușim să facem față cu numărul de angajați pe care îl avem. Și pe mine asta mă deranjează că, organele superioare nouă, de fapt acești oameni care vin în control, ar trebui să fie mai interesați de calitatea umană, a serviciilor, și nu dacă noi respectăm sau nu niște norme pe care ei le bifează și spun: “da, vă încadrați” sau „nu vă încadrați”. Nu putem face asistență socială după norme dintr-astea matematice. Asistența socială se face după normele umane. Asta-i marea problemă: de resursă umană. Nu e ușor să te lupți cu sistemul dar, când îți faci meseria din dorință și iubire pentru oameni, reușești să găsești soluții și să răzbați.”
Atât doamna director cât și doamna psiholog mi-au spus că în cadrul acestui cămin de bătrâni se simt într-adevăr ca într-o familie sau chiar mai mult de atât, deoarece majoritatea timpului îl petrec aici și tot ceea ce fac vine din pasiune și dedicare.
Mi-a făcut o mare plăcere să merg în vizită la Căminul pentru persoane vârstnice al municipiului Bucureşti “Acad. Nicolae Cajal” și am plecat de acolo cu sentimentul că toți beneficiarii acestui centru sunt într-adevăr pe mâini bune, întreg personalul fiind cu adevărat dedicat nevoilor bătrânilor, oferindu-le îngrijire și condiții foarte bune.
Sărbători minunate, cu lumină în suflet, tuturor! Și să nu uităm că „Unii oameni, indiferent cât de mult îmbătrânesc, nu-și pierd niciodată frumusețea, ci doar și-o mută de pe fețe în inimile lor.” (Martin Buxbaum)