Caută
Close this search box.

Columbia: Bilanțul tragediei de la Mocoa – 254 de morți, dintre care 43 de copii

 

Alunecarea de teren care a devastat orașul columbian Mocoa a ucis 254 de persoane, printre care 43 de copii, a afirmat duminică președintele Juan Manuel Santos, reamintind că acest bilanț este, „din nefericire, încă provizoriu”, transmite AFP.

„Am fost informat că bilanțul s-a înrăutățit la 254 de morți”, a scris șeful statului pe contul său de Twitter.

Cel puțin „43 sunt copii. Rugăciunile noastre sunt alături de ei. Adresăm condoleanțe familiilor acestora”, a adăugat în cursul unei alocuțiuni Juan Manuel Santos care a preluat conducerea operațiunilor de salvare și a lucrărilor de reparații la locul tragediei. Dezastrul s-a produs în timpul nopții de sâmbătă, în urma ploilor din munții Anzi, inclusiv în Peru și Ecuador, care au generat viituri pe trei râuri în amonte de Mocoa, capitala departamentului columbian Putumayo. Orașul cu 40.000 de locuitori a rămas fără curent electric și apă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri