În aceste zile au loc lucrările Congresului Asociaţiei Medicale Române, găzduite de Academia Română, Biblioteca Academiei Române şi Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu. Cu acest prilej se aniversează 160 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Medicale, fondată în 1857 de părinţii medicinei moderne româneşti: Carol Davila şi Nicolae Polizu, alături de Nicolae Kretzulescu, la rândul său medic şi diplomat, membru fondator al Academiei Române.

Lucrările s-au deschis joi cu prezentările susţinute de Acad. Constantin Ionescu-Tîrgovişte, despre Asociaţia Medicală Română, şi prof. Alexandru Ciurea despre Kretzulescu şi se vor încheia sâmbătă.

Pe lângă comunicările ştiinţifice prezentate în aceste zile, de o importanţă majoră pentru lumea medicală, s-au acordat Premiile anuale ale Asociaţiei.

Printre acestea au fost: Premiul pentru o Universitate – Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Premiul pentru o Societate Medicală – Societatea Română de Pediatrie, Premiul pentru Centre de Excelenţă în cercetare – Centrul de Excelență în Medicină Translațională Fundeni şi Centru de Cercetare și Inovare în Biotehnologii Avansate “Sanimed”, Călugăreni, Premiul pentru carte medical – “Splina. De la laporoscopie la chirurgia robotică și înapoi”, de Cătălin Vasilescu, Ed. Medicală, București, 2016, şi “Neuroimagistica prin difuzie tensorială”, de Radu Eugen Rizea, Alexandru Vlad Ciurea, Ed. Universitară “Carol Davila”, București, 2015, Premiul Omnia – Prof. Gheorghe Băcanu, Prof. Constantin Dumitrache şi Acad. Maya Simionescu şi multe altele.

Premiile anuale au fost acordate vineri dimineaţă, în Aula Mare a Academiei Române, unde a avut loc Sesiunea Aniversară – 160 de ani de la înființarea Asociației Medicale Române.

 

69 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 7 =