Secolul al XVIII-lea a rămas în conștiința lumii nu pentru că a fost secolul absolutismului monarhic ci mai ales pentru că a fost secolul Luminilor. Nu pentru că atunci s-ar fi inventat becul și iluminatul public, ci pentru că atunci au trăit și scris Rousseau, Voltaire, Diderot, Montesquieu, Kant, Schiller, Hume, Franklin, Jeffferson, care au vorbit pentru prima dată de contractul social care trebuie să existe între monarh și cei guvernați, fără de care monarhul își pierde legitimitatea. Consecința logică și cea mai cunoscută a ignorării acestui postulat a fost Revoluția franceză.
Guvernanții noștri, și prin ei întreaga armată de funcționari ai statului, asemeni ultimilor Bourboni, se consideră dăruiți și binecuvântați de Dumnezeu, neavând a da nimănui socoteală. Decizia lor nu poate fi contestată, nu poate fi discutată și mai ales nu le poate fi imputată de către supuși. Cronicarii noștri aveau un termen curpinzător pentru poporul obișnuit: prostimea…
Prostimea nu judecă, nu gândește, nu își ridică fruntea.
Ce facem însă dacă luminatele fețe pe care noi i-am ales dau mereu cu oiștea în gard? Mulți dintre ei nu au nicio pregătire specifică. E drept, au diplome de facultate, au doctorate, dar nu au experiență, minte și bun simț. Nu au lucrat nicăieri înainte de a fi demnitari, sau funcționari publici. Nu mai vorbim de fii, ficele, nepoții, finii celor dintâi.
Ceea ce le lipsește însă tuturora este respectul. Pentru că despre respect este vorba de fapt. Dacă îi respecți pe cei din jurul tău vei lua decizii în consecință. Vei da legi bune. Vei încerca să prevezi consecințele deciziilor tale. Decizii care influențează viața altora.
Este o lipsă de respect să dai legi noaptea, pentru a-ți servi interesele personale.
Este lipsit de respect să chemi la negocieri partenerii de dialog social și să le pui înainte un tom de 500 de pagini pe care să îl discute într-o oră.
Este lipsit de respect să îți dorești să scapi de un subaltern incomod, (culmea tupeului, din alt partid!) și să trimiți Corpul de Control să îi găsească nod în papură, șeful Corpului de Control urmând să îi ia locul celui controlat. Iar după 2 ani să impuți celor cu care ai contract greșelile pe care tu le-ai făcut. Neglijanța în serviciu a funcționarului public nu se pedepsește prin concedierea acestuia, ci prin sancționarea supușilor (adică a partenerilor comntractuali ai statului).
În 2015 Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate vrea să scape de Președintele Casei București. Trimite Corpul de control al CNAS să găsească un motiv. Motivul este găsit, vinovatul este demis, șeful Corpului de control devine Președintele CASMB. Vă pare cunoscut procedeul? Raportul Corpului de control este evident secret. Nu se găsește nici pe site-ul CNAS, nici pe cel al CASMB.
În martie 2017, toți furnizorii de radiologie și laborator din București primesc notificări prin care li se impută serviciile efectuate între momentul în care au fost anunțați de către CASMB despre valoarea finală de plafon lunar și momentul în care CASMB a semnat actele adiționale de regularizare. Evident cu penalități ce curg de la data inițială. Nu are importanță că actele adiționale sunt făcute de CASMB și nu de furnizori. Nu are importanță că nu există niciun prejudiciu, deoarece regularizările au fost efectuate conform bugetelor aprobate ale CASMB. Nu are importanță. Neglijența și abuzul în servici sunt în ADN-ul funcționarului român.
Prostimea plătește. De obicei.
Și dacă nu mai vrea să o facă? Dacă îi cere dregătorului, ispravnicului sau zapciului să îi arate respect? Dacă nu față de ea, cel puțin față de lege? Dacă va cere să fie schimbate vinovatele obraze subțiri și să plătească despăgubiri pentru greșelile făcute?
Se va face oare gaură în cer dacă vom arăta respect unii față de ceilalți? Eu cred că vom trăi mai bine… sau poate că vom sfârși ca secolul al XVIII-lea: cu o Revoluție.
