Caută
Close this search box.

Eclipsă totală de soare, în cinematografe, cu lansarea filmului ”Vara s-a sfârșit”

 

Icon Production aduce din 5 mai pe marile ecrane cel de-al treilea lungmetraj semnat de Radu Potcoavă, ”Vara s-a sfârșit”.

Acțiunea filmului se desfășoară pe fondul eclipsei totale de Soare ce a avut loc în anul 1999 și surprinde începutul prieteniei dintre Mircea și Alex, doi puști ce-și petrec vacanța de vară la Cernavodă, pe malul Dunării. Pe măsură ce legătura dintre cei doi devine din ce în ce mai strânsă, Mircea (Nicholas Bohor) acceptă să-l ajute pe Alex (Dan Hurduc) să-și șantajeze tatăl absent înscenându-și răpirea, fără să-și dea seama de consecințele pe care jocul lor le-ar putea avea.

Vara s-a sfârșit este un film despre copilărie. Despre cum era în anii ’90, când nu aveam nici smartphone-uri, nici tablete și nici Facebook. Când să fii online însemna să ieși în curtea școlii, maidanul din spatele blocului era cel mai tare afterschool, iar blugii largi și șapca cu Chicago Bulls erau cel mai tare status (și un statement, în același timp)” spune Radu Potcoavă, regizorul filmului, aflat la cel de-al treila lungmetraj (după Happy End în 2006 și Cuscrii în 2014) și continuă: „Am făcut acest film cu gândul la prietenii mei din copilărie și la copilăria mea, implicit. Sunt sigur că fiecare dintre noi am avut în preajmă câte un Alex pe care să îl admirăm sau o Ioana de care să fim îndrăgostiți în secret și, mai ales, poate unii dintre noi am fost chiar Mircea, copilul cuminte și tăcut. Îmi doresc ca Vara s-a sfârșit să ne aducă aminte de ei și de noi, fie chiar și pentru un moment.”

Filmul ce a fost selecționat în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Montréal, 2016 va putea fi văzut în prima săptămână în București, Bârlad, Brașov, Cluj, Constanța, Sibiu și Timișoara.

Rolurile principale sunt interpretate de copii Nicholas Bohor și Dan Hurduc. Din distribuție fac parte actorii: Ofelia Popii, Șerban Pavlu, Valentin Popescu, Virginia Rogin, Dorian Boguță, Crina Tofan, Mihai Albu și Cristina Mihăilescu. Scenariul este semnat de Cristina Bîlea, imaginea este realizată de Oleg Mutu și montajul de Cătălin Cristuțiu, Mălina Ionescu este cea care semnează scenografia, iar Svetlana Mihăilescu costumele. Muzica originală este compusă de Cristian Călin, integrată în coloana sonoră realizată de Alex Dragomir.

Trailerul filmului a fost editat de Anthony Icuagu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri