Caută
Close this search box.

Exorcistul de la Tanacu s-a izolat complet de lume. Unde trăieşte acum Daniel Corogeanu

Exorcistul de la Tanacu

De când a ieşit din închisoare, Daniel Corogeanu nu a fost văzut de nimeni din sat. Localnicii susţin că doar cei foarte apropiaţi reuşesc să-i calce pragul casei, la care poţi ajunge după un drum anevoios, aproape impracticabil.

Fostul călugăr al mănăstirii Tanacu, din judeţul Vaslui, cunoscut opiniei publice în urma ritualului de exorcizare din 2005, în urma căruia o tânără de 23 de ani a murit, s-a izolat complet de lume după ieşirea de închisoare.

În iunie 2005, ultima exorcizare făcută de Corogeanu avea să ducă la moartea Irinei Cornici.

În februarie 2007, Daniel Corogeanu a fost condamnat de Tribunalul din Vaslui la 14 ani de închisoare, iar cele patru măicuţe au primit pedepse cuprinse între 5 şi 8 ani. A făcut apel, iar Curtea Alba Iulia, unde dosarul a fost strămutat de la Iaşi, i-a înjumătăţit pedeapsa, condamnându-l la 7 ani de închisoare. Şi pedeapsa primită de maica stareţă a mănăstirii a fost redusă de la 8 la 6 ani, în timp ce pedepsele celorlalte trei măicuţe au rămas neschimbate, respectiv 5 ani. Cu toţii şi-au ispăşit pedepsele. Daniel Corogeanu a părăsit închisoarea în noiembrie 2011.

De atunci s-a retras într-o casă izolată din localitatea vasluiană Portari (comuna Zăpodeni). Casa situată departe de sat, la marginea unei păduri, i-a fost oferită în mod gratuit de un om de afaceri din zonă, pe care spun localnicii, Daniel Corogeanu l-ar fi vindecat, înainte de a ajunge în închisoare, în mod miraculos, prin rugăciune, în timp ce medicii nu i-ar fi acordat nici o şansă.

Iniţial, după ieşirea din detenţie, s-a speculat că, în casa situată după dealurile satului Portari, Corogeanu ar fi improvizat un schit, unde continuă să desfăşoare slujbe religioase, însă verificările efectuate de reprezentanţii Episcopiei Huşilor au infirmat această ipoteză. Lui Corogeanu îi este interzis să mai slujească.

”Trăieşte acolo, la casa de lângă pădure. Nimeni nu l-a văzut până acum. Din ce am auzit, şi o parte dintre măicuţele de la Tanacu stau alaturi de el. Se gospodăresc singuri, cresc animale. Au ales să trăiască în căinţă şi rugăciune. (…) Nimeni nu şi-a dorit să se întâmple ce s-a întâmplat atunci. A vrut să facă un bine şi s-a terminat cum ştim cu toţii”, susţine Petre Amaximesei, localnic, potrivit adevarul.ro.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri