Prima ediție a Festivalului scrumbiei albastre, organizată de Primăria orașului Sulina, a deschis astăzi sezonul turistic în Delta Dunării, acțiunea fiind sprijinită de Asociația Patronală a Turismului din Delta Dunării (APTDD).

La prima ediție a Festivalului scrumbiei albastre participă ansambluri folclorice din satele Mila 23, Caraorman, Crișan și din orașul Sulina.

Festivalul, care are loc în perioada de prohibiție a pescuitului,  a marcat vineri deschiderea sezonului turistic în Deltă printr-o festivitate de premiere a celor mai deosebite unități de cazare din Rezervație, iar acțiunile de promovare a zonei vor continua săptămâna viitoare, la Constanța.

Desfășurat inițial sub denumirea de ”Festivalul scrumbiei”, organizatorii au schimbat numele după ce li s-a atras atenția că un eveniment omonim are loc de mai mulți ani în orașul Galați. Atunci s-a decis adăugarea adjectivului ”albastru”, în condițiile în care albastrul este culoarea utilizată în mod tradițional pentru vopsitul gospodăriilor din Deltă.

Scrumbia de Dunăre este una dintre cele mai importante specii pentru pescuitul comercial din Deltă. Apreciată pentru calitățile gustative, scrumbia este una dintre puține specii din zonă care migrează din Marea Neagră pe Dunăre pentru a-și depune icrele. Peștii acestei specii se consumă atât în stare proaspătă, prăjiți, în saramură sau pe grătar, cât și sărați și afumați, precum și marinați.

În urmă cu aproape șase luni, Ministerul Agriculturii a anunțat că dosarul depus pentru ca produsul ”Scrumbia de Dunăre afumată” să obțină protecție la nivel european ca Indicație Geografică Protejată a trecut de etapa națională și a fost transmis la Bruxelles pentru aprobare.

 

 

189 Vizualizări

1 COMENTARIU

  1. Sezonul estival în Delta Dunării s-a deschis oficial la Crișan, vineri. Festivalul Scrumbiei Albastre a avut loc duminică, la Sulina. Nu există nici o legătură între evenimente. Vă rog informați corect cititorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here