Caută
Close this search box.

Haltere: România a calificat două sportive la JO ale Tineretului din 2018

 

România va participa cu două halterofile la Jocurile Olimpice ale Tineretului din 2018, de la Buenos Aires, grație prestațiilor bune reușite de sportivele noastre la Campionatele Mondiale pentru cadeți de la Bangkok (Thailanda)

România va avea cota maximă la feminin, la fel ca alte șase țări, China, Kazahstan, Uzbekistan, Columbia, Turcia și Thailanda, se arată în comunicatul Federației.

Singura medalie câștigată de cadeții români a fost cea de bronz a sportivului Paul Dumitrașcu, la aruncat, în limitele categoriei 69 kg.

Băieții vor încerca să se califice la JOT 2018 la următoarea întâlnire continentală pentru această categorie de vârstă, precizează Federația Română de Haltere.

Săptămâna trecută a fost una de excepție pentru halterele românești, având în vedere bilanțul de 17 medalii al delegației României la Europenele de seniori de la Split (Croația), șase de aur, patru de argint și șapte de bronz.

La feminin, în limitele cat. 48 kg, Monica Csengeri a obținut o medalie de aur (smuls) și două de argint (aruncat, total), iar Elena Andrieș, două de bronz (smuls, total). Mădălina Molie a luat bronzul la cat. 58 kg (total), iar Loredana Toma a luat trei medalii de aur la cat. 63 kg (smuls, aruncat, total).

În concursul masculin, Ilie Constantin Ciotoiu a cucerit două medalii de bronz, la aruncat și total, în limitele categoriei 56 kg. La cat. 77 kg, Dumitru Captari a obținut două medalii de aur (aruncat, total) și una de argint (smuls), iar Răzvan Martin una de argint (total) și două de bronz (smuls, aruncat).

Obiectivul delegației noastre a fost câștigarea a șase medalii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri