Caută
Close this search box.

Instanţele militare ar putea fi desfiinţate

CSM propune schimbări radicale în domeniul Justiţiei. De exemplu, posibilitatea ca magistraţii să poată ocupa funcţia de ministru al Justiţiei. Sau ca judecătorii şi procurorii suspectaţi de abateri disciplinare să poată fi judecaţi pentru acestea, chiar dacă se pensionează sau demisionează din profesie. Sistemul de evaluare profesională ar putea fi schimbat, iar magistraţii ar putea fi supuşi, periodic, unor evaluări psihologice, nu doar la admiterea în profesie. Toate aceste propuneri vin alături de cele legate de numirile la vârful sistemului judiciar, în care rolul CSM ar putea deveni unul decisiv.

Membrii CSM propun că judecătorii şi procurorii să poată deţine portofoliul de ministru al Justiţiei, nu doar funcţii de secretar de stat.

O altă schimbare propusă introduce obligaţia evaluării psihologice. „Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor sunt supuşi la fiecare cinci ani unei evaluări psihologice”, potrivit proiectului CSM.

Mai mult, în cazul în care calificativul este „nerecomandabil”, atunci magistratul va fi obligat să urmeze un program de consiliere psihologică.

Evaluarea profesională ar putea fi, de asemenea, modificată.

Consiliul propune, potrivit digi24.ro, desfiinţarea instanţelor militare: „În termen de şase luni de la intrarea în vigoare a prezenţei legi, instanţele militare se desfiinţează, iar parchetele militare se reorganizează ca structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel şi parchetelor de pe lângă tribunale”.

Nu în ultimul rând, CSM ar vrea ca magistraţii suspectaţi de abateri disciplinare să poată fi judecaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri