Caută
Close this search box.

Japonia:Un cuvânt greșit l-a determinat pe ministrul pentru Reconstrucție să demisioneze

Ministrul pentru Reconstrucție din cadrul Executivului japonez a demisionat miercuri după ce a făcut declarații considerate ofensatoare cu privire la valul seismic din 2011, relatează AFP și Kyodo.

La o recepție organizată marți cu responsabili ai Partidului Liberal Democrat (PLD, conservator), între care și premierul Shinzo Abe, Masahiro Imamura a declarat vorbind despre pagubele provocate de dezastrul care a ucis mai mult de 18.500 de oameni și a provocat accidentul nuclear de la Fukushima: „Este bine că s-a întâmplat în regiunea Tohoku (nord-est) pentru că pagubele ar fi fost enorme dacă ar fi avut loc mai aproape de capitală”.

Formularea în care a folosit cuvântul „bine” pentru această tragedie, care a pus în pericol întreaga regiune și pe locuitorii săi, a fost considerată deplasată.

Ministrul a încercat, fără succes, să-și rectifice afirmația în fața presei, dar a fost dezaprobat de însuși premierul Shinzo Abe, care a considerat cuvintele sale „extrem de nepotrivite”, arată Agerpres.

După ce și-a retractat declarația și a prezentat scuze, ministrul Imamura a decis să demisioneze, renunțând la atribuțiile sale în mod oficial miercuri dimineață.

El a fost imediat înlocuit cu Masayoshi Yoshino, originar din Fukushima și cunoscător al dosarului Reconstrucției.

Imamura nu este la prima lui gafă. El îi ironizase pe locuitorii din regiunea centralei atomice din Fukushima care au decis să plece de teama radiațiilor fără să fi primit ordin din partea autorităților și care nu au revenit decât atunci când guvernul i-a asigurat că pericolul a trecut.

Premierul Shinzo Abe s-a confruntat cu demisii în lanț ale miniștrilor săi în timpul unui prim mandat eșuat în 2006-2007 și mai mulți membri ai guvernelor sale succesive de la sfârșitul lui 2012 încoace au plecat din cauza unor gafe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri