Caută
Close this search box.

Kim Jong-Un, mulțumit de forțele sale speciale: „Gloanțele par să aibă propriii lor ochi”

 

Liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, a supravegheat manevre militare ale forțelor sale speciale, a transmis joi media de stat de la Phenian, într-un moment în care tensiunea crește între regimul comunist și Washington pe subiectul nuclear, informează AFP.

Unii specialiști estimează că autoritățile nord-coreene ar putea utiliza sărbătorirea celei de-a 105-a aniversări a nașterii fondatorului statului, Kim Il-Sung, sâmbătă, ca pretext pentru efectuarea celui de-al șaselea test nuclear, relatează Agerpres.

Joi, agenția oficială KCNA a relatat că liderul de la Phenian a asistat dintr-un post de observație la manevre constând în parașutarea din avioane ușoare a unor comandouri ale forțelor speciale care au căzut „ca grindina” pentru „a merge să distrugă fără milă țintele inamice”.

Surâzător, Kim Jong-Un și-a acoperit cu elogii trupele pentru precizia lor, explicând că „gloanțele par să aibă propriii lor ochi”, a arătat KCNA, care nu a specificat când au avut loc exercițiile.

„Acest exercițiu arată din nou că invadatorii imprudenți vor testa gustul gloanțelor armatei noastre populare coreene și al războiului”, continuă agenția menționată.

Președintele chinez, Xi Jinping, a pledat pentru o soluție pacifistă a crizei din jurul programului nuclear nord-coreean, într-o convorbire telefonică, miercuri, cu omologul său american, Donald Trump.

Statele Unite consideră China ca aliat al Coreii de Nord și apreciază că Beijingul are mijloacele să-și convingă vecinul să abandoneze programul său nuclear interzis.

Într-un editorial pe un ton neobișnuit de virulent față de regimul lui Kim Jong-Un, cotidianul chinez Global Times a atenționat Phenianul față de un al șaselea său test nuclear.

„Peninsula coreeană nu a fost niciodată atât de aproape de o confruntare militară de când Coreea de Nord a efectuat primul său test nuclear în 2006”, a remarcat, într-un editorial, publicația.

Dacă Coreea de Nord va efectua un nou test nuclear sau un tir de rachetă intercontinentală, „Beijingul va reacționa ferm”, a avertizat jurnalul, apreciind că China ar susține noi sancțiuni ale ONU mergând până la restricții asupra importurilor de petrol ale Phenianului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri