Pe 26 aprilie 1986 avea loc unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria omenirii: explozia centralei nucleare de la Cernobîl. De circa zece ani, se organizează la fața locului așa-zisul ”turism negru”, unde peisajul a rămas neschimbat, parcul de distracții fiind atracția principală a micuței localități ucrainene.
Undeva, după 1 mai 1986, începuseră să apară niște cozi ciudate prin România. Nu la alimente, ci la iod, distribuit în special gravidelor. Nimeni nu știa clar ce s-a întâmplat, dar lumea simțea o undă de teroare. Primăvara timpurie dăruise căpșunele și cireșele înainte de vreme și aprozarele erau pline. Nimeni nu se temea să guste din fructe imediat ce erau cântărite, deși prin presă, pentru prima oară, cititorii erau sfătuiți să le spele temeinic. Și atât!
Ce se întâmplase? Pe 26 aprilie 1986, la 1.23 noaptea, la Centrala de la Cernobîl s-a produs cel mai mare accident nuclear din istoria omenirii, urmată de contaminarea radioactivă a zonei învecinate. Un nor de precipitaţii radioactive s-a îndreptat spre părţile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei şi părţile estice ale Americii de Nord. Suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Rusia avea să recunoască explozia abia după 5 zile. Cât de mare a fost iradierea în România nu se poate aprecia cu exactitate, mai cu seamă că partea sovietică a dorit să minimalizeze accidentul în prima fază.
Se estima, la vremea respectivă că zona Cernobîl se va transforma într-un deșert radioactive pentru o perioadă de cel puțin 500 de ani!
Astăzi, la Cernobîl se face ”turism negru” – cum se numesc excursiile în zone calamitate: vin curioși din întreaga lume care, cu circa 100 de euro, își satisfac curiozitatea morbidă. Imediat după accident zona a fost evacuată şi a rămas aşa pe o rază de 30 de kilometri, din cauza radiaţiilor otrăvitoare care urmau să transforme locul într-un deşert. Experţii estimau că abia în anul 2.525 emisiile radioactive vor ajunge la un nivel normal. Cu toate acestea, la Cernobîl (“iarbă neagră”, în traducere) flora şi fauna prosperă… Cum e posibil?
Turiști curajoși sau inconștienți?
“Oamenii vin atraşi de toate aceste mărturii ale vieţii în comunism, de atmosferă, de poveştile fascinante, dar atât de triste pe care le descoperă aici”, a declarat, pentru CNN, Dominik Orfanus, ghid şi CEO al Chernobylwel.com, companie care organizează excursii la Cernobîl din 2008. Turismul negru are parte la Cernobîl de același decor de peste trei decenii. Nimic nu e schimbat din 1986, sălbăticia zonei, și contrastul dintre trecut şi prezent fac din Cernobîl o destinaţie de neratat pentru fotografi.
Cel mai des fotografiat este parcul de distracţii din Pripiat, niciodată folosit. Deschiderea oficială fusese programată pentru 1 mai 1986, dar oraşul a fost deja evacuat cu câteva zile înainte.
Acum, specialiştii Centrului Medical de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Poluării Radioactive susţin că turismul în zona de excludere Cernobîl este absolut inofensiv pentru sănătate, încă din 2012.
Potrivit departamentului de coordonare, planificare şi analiză al cercetărilor ştiinţifice al Centrului, turul de o zi şi chiar o excursie de câteva zile în zona de excludere Cernobîl sunt inofensive pentru sănătatea umană. Vizitatorii nu ajung la reactor, acolo unde există riscul de contaminare radioactivă, ci pur şi simplu li se arată locuri interesante, în care este imposibil să se infesteze cu o doză semnificativă de radiaţii pentru organism. Medicii mai spun că doza de radiaţii în timpul unei excursie în zona de excludere este comparabilă cu cea care poate fi primită zburând deasupra acestui teritoriu în aeronavă. Deci, nesemnificativ…
Însă acești specialiști nu au arătat niciodată un temeinic studiu de urmărire a efectului radiațiilor în acești 30 de ani.
Variante diverse pentru un „sejur cu radiații“
Pripiat, orașul-fantomă cel mai apropiat de centrala Cernobîl, se află la 110 km de Kiev. Pentru a ajunge în oraș, turistul are nevoie de un permis pentru zona de excludere de 30 de km, permis care se obține cel mai ușor de la un operator de tururi din Pripiat. Un zbor București-Kiev are un tarif ce pornește de la 173 euro, potrivit site-urilor de specialitate. Dar, pentru confort, se poate apela la mai multe companii care organizează excursii în orașul-fantomă. De pildă, ukrainianweb.com are o vechime de peste zece ani în turismul de la Cernobîl și oferă excursii de o zi pentru un preț de 89 euro, cu tot cu ghid, permis de acces și un prânz. Dar mai sunt și alți operatori, precum Amazing Chernobyl Tour sau ChernobylTrip.com.
”O excursie până acolo se poate face și cu trenul pe ruta București-Chișinău, iar de acolo tot cu trenul la Odesa, de unde se ia autobuzul până aproape de Cernobîl. Călătoria costă cam 200 de dolari, iar pentru mâncare este bine să mai aveți o rezervă de 100 de dolari. Acestea sunt costurile dus-întors”, ne-a explicat Milu Păun, un pensionar din Popești-Leordeni care are rude în Ucraina pe care le vizitează frecvent.
Este adevărat că situația din Ucraina este instabilă din cauza confruntărilor dintre armată și trupele rusești, însă acestea sunt departe, în partea de est a Ucrainei, la 7-800 km față de Kiev și Cernobîl, iar acest lucru nu pare să îi sperie pe turiștii sosiți aici în număr tot mai mare, de la an la an.
Japonezul dublu iradiat care a trăit 94 de ani
Locuinţele şi fermele abandonate, adică potenţialul deşert, s-au transformat între timp în mlaştini şi păduri devenite cămin pentru numeroase specii de animale. Luate prin surprindere de faptul că sălbăticiunile nu au ţinut cont de restricţiile impuse de contaminare, autorităţile din Ucraina au transformat zona Cernobîl într-o rezervaţie naturală.
Regiunea este, spre surprinderea cercetătorilor, una din cele mai mari rezervaţii naturale din Europa, fără nici o intervenţie din partea oamenilor. Acum, trăiesc acolo căprioare, lupi, cai sălbatici, mistreţi… fauna din pădurile zonei temperate!
Cum rămâne cu iradierea pentru 500 de ani, unde este deşertul? Nu au trecut, totuşi, decât 30 de ani… În prima decadă de după explozie, când nivelul de radioactivitate era foarte ridicat, cercetătorii au descoperit nenumărate exemple de mutaţii, cum ar fi malformaţiile, nanismul, gigantismul sau alte anomalii, însă doar în rândul plantelor. Animale malformate nu au fost observate. Pisicile şi câinii rămaşi în zonă nu au murit, ci s-au sălbăticit.
Un alt exemplu elocvent este legat de exploziile nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki, din 1945. Întâmplarea a făcut ca un japonez să supravieţuiască miraculos celor două atacuri. Tsutomu Yamaguchi era la doar 3 kilometri de “zona zero” din Hiroshima când a căzut prima bombă. Se afla în oraş într-o călătorie de afaceri şi a fost ars serios pe partea stângă a corpului. A plecat spre casă pe 8 august, cu o zi înainte de cea de-a doua explozie. La Nagasaki s-a expus din nou radiaţiilor reziduale, cautându-şi rudele printre dărâmături. Pe 29 martie 2009, guvernul japonez l-a numit pe Tsutomu Yamaguchi dublu hibakusha (om afectat de explozie). Născut în 1916, Tsutomu Yamaguchi a trăit până în anul 2010, adică 94 de ani.
Primăvara şi toamna, celula vie este foarte rezistentă la radiaţii
O explicaţie, cel puţin parţială, a fenomenului de la Cernobîl pare să fi găsit un fizician român, Teodor Săndulescu. Acesta cercetează de ani buni efectele radiaţiilor asupra organismelor şi a ajuns la concluzii uluitoare. “Teoretic, radioactivitatea provoacă în celula vie tăierea catenelor ADN şi, astfel, aduce decesul. Începând cu anul 1968, am avut ocazia să lucrez în cercetare la Institutul de Oncologie din Bucureşti şi am verificat puterea organismelor de a rezista diferitelor tipuri de radiaţii. Fenomele așa-zis genetice sunt aproape de necontrolat, nu avem o experiență posibilă în spate care să descrie cum a fost și ce urmează să se întâmple în urma iradierii”, ne-a declarat fizicianul Teodor Săndulescu, fost referent al Academiei de Ştiinţe Medicale, fost cercetător (cercetare fundamentală) la Institutul de Oncologie București.
Specialistul a lucrat zeci de ani pe porci, şobolani, ciuperci, insecte și cartofi. Trebuia să determine nivelul de iradiere pe care îl suportă celula vie, pentru a afla la ce nivel de expunere se poate face tratamentul împotriva cancerului. “Am descoperit, printre altele, că primăvara şi toamna, celula vie este foarte rezistentă la radiaţii. De asemenea, se pare că organismele se adaptează mult mai repede decât credeam noi. Insectele sunt aproape imune, de pildă, deşi sunt tot organisme vii! Misterul de la Cernobîl ne arată că, deocamdată, teoriile în acest domeniu sunt şubrede. Efectele iradierii există, dar nu ştim decât aproximativ care sunt consecinţele reale. Nu am fost la Cernobîl să măsor, dar nici nu m-aș duce acolo”, a concluzionat cercetătorul.
Teodor Săndulescu a mai explicat că alături de un specialist biolog a experimentat radierea cartofului: ”După primul an de la iradierea bulbilor au crescut niște cartofi zdraveni. Dar în anul al doilea un «ceva» a determinat reducerea dimensiunii cartofilor respectivi. Deci e posibil ca după supradimensionarea din primul an să se ducă în următorul și, încetul cu încetul, totul să reintre în normal”.
Reactoarele erau neanvelopate
Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenţia Internaţională Atomică (AIEA) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS),
a atribuit 56 de decese directe – 47 de lucrători şi 9 copii cu cancer tiroidian – exploziei de la Cernobîl. Mai mult de 9.000 de persoane, dintre cele aproximativ 6,6 milioane foarte expuse, pot muri din cauza unei forme de cancer, se mai arată în Raport.
Catastrofa nucleară de la Cernobîl nu a fost o noutate pentru omenire. Încă din anii ’50 au fost înregistrate mai multe accidente de acest gen, în Statele Unite, Anglia, Rusia, Japonia, a căror gravitate a fost clasificată după o scală internaţională a evenimentelor nucleare cu şapte puncte, în care nivelul 7 reprezintă maximum de gravitate, iar 1, minimum. Până în prezent, catastrofa de la Cernobîl, din 1986, rămâne de departe cea mai gravă, având gradul 7. Între timp însă, experţii au ridicat şi dezastrul de la Fukushima, din 11 martie 2011, de la nivelul 5 la nivelul 7.
Potrivit specialiştilor, explozia de la reactorul 4 al Centralei nucleare Cernobîl, Ucraina, din 26 aprilie 1986, a generat radiaţii cât 500 de bombe nucleare de mărimea celor de la Hiroshima şi Nagasaki. Pentru a opri emisiile radioactive, zona activă a reactorului a fost acoperită cu un “sarcofag” de beton.
După accident au fost interzise culturile pe 784.320 de hectare de teren agricol, iar pe alte 700.000 de hectare a fost interzisă plantarea de păduri. Un nor radioactiv a acoperit Europa de Nord, apoi Europa de Est, expunând populaţia acestor zone la radiaţii de 100 de ori mai mari decât cele normale. Se considera atunci că vom asista la o nenorocire generalizată din cauza radiaţiilor, iar zona Cernobîl va deveni un deșert…
În accidentele nucleare la centralele electrice, contaminarea mediului este semnificativ redusă sau chiar stopată dacă reactorul este anvelopat – adică are înveliş de protecţie din beton armat, cu o grosime de 1-2 metri, care reţine mare parte din radiaţii.
Sovieticii au construit la Cernobîl o centrală nucleară care imita modelul de reactor CANDU, dar care era neanvelopat şi folosea ca moderator grafitul, și nu apa grea. Pe 26 aprilie 1986, grafitul din reactorul 4 de la Cernobîl a luat foc şi a explodat.
Ca o paralelă, trebuie menționat că anvelopele de la Centrala Cernavodă sunt gândite în aşa fel încât nici dacă sunt lovite de un avion să nu se poată ajunge la reactoare. În partea superioară există bazine mari pline cu apă, care se varsă imediat peste reactor, în caz de incendiu.
„Teoretic, radioactivitatea provoacă în celula vie tăierea catenelor ADN şi, astfel, aduce decesul. Începând cu anul 1968, am avut ocazia să lucrez în cercetare la Institutul de Oncologie din Bucureşti şi am verificat puterea organismelor de a rezista diferitelor tipuri de radiaţii. Fenomele așa-zis genetice sunt aproape de necontrolat, nu avem o experiență posibilă în spate care să descrie cum a fost și ce urmează să se întâmple în urma iradierii.“ Teodor Săndulescu, fizician, fost referent al Academiei de Ştiinţe Medicale
