Caută
Close this search box.

Legea vaccinării: Părinţii nu vor fi sancţionaţi dacă nu imunizează copiii, dar nu-i pot înscrie la școală

 

Ministerul Sănătăţii a pus, marţi, în dezbatere publică, noul proiect al legii vaccinării. Părinţii nu vor fi sancţionaţi dacă vor refuza imunizarea copiilor dar la înscrierea la grădiniţă sau la şcoală trebuie să prezinte documente care atesta efectuarea vaccinelor obligatorii.

Proiectul legii vaccinării, pus în dezbatere publică de către ministerul Sănătăţii, prevede că la înscrierea într-o unitate de învăţământ li se va cere părinţilor să ateste că au realizat vaccinarea obligatorie a copilului printr-un document eliberat de medicul de familie sau de furnizorul de servicii medicale.

,,Pentru garantarea dreptului la sănătate şi la educaţie al tuturor copiilor şi tinerilor, la înscrierea acestora într-o colectivitate de învăţământ se solicită prezentarea adeverinţei care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii eliberată de medicul de familie/furnizorul de servicii medicale de vaccinare”, potrivit proiectului de lege.

Potrivit proiectului de lege, Ministerul Sănătăţii nu îşi propune sancţionarea părinţilor care nu doresc să-şi vaccineze copiii, dar le cere să fie foarte atenţi la toate beneficiile imunizării şi la riscurile pe care nevaccinarea le implică.

„Scopul principal al acestei legi nu este acela de a sancţiona părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai bună a acestora, asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora, asupra stării de sănătate a copiilor, asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare. De asemenea, prin prezentul proiect de lege, devine primordial rolul medicului de familie privind informarea părinţilor şi stabilirea unei relaţii de încredere între medic şi pacient, respectiv părinţii, în acest caz, dar şi rolul statului în asigurarea şi garantarea sănătăţii la nivel populaţional”, se mai arată în proiectul actului normativ.

Chiar dacă părinţii pot alege să nu îşi imunizeze copiii, pentru înscrierea la şcoală sau grădinţă, este necesar documentul care dovedeşte vaccinarea.

„În vederea asigurării dreptului la sănătate şi la educaţie a tuturor copiilor şi tinerilor, garantate de stat, înscrierea acestora într-o colectivitate de învăţământ se va face numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii sau a unei scheme de recuperare pe care să o realizeze în termen de un an”, potrivit proiectului de lege.

Potrivit ministerului, rata vaccinării a scăzut

„În prezent, la nivel naţional, se înregistrează o scădere dramatică a acoperirii vaccinale la vaccinurile incluse în cadrul Calendarului Naţional de Vaccinare, care se situează sub limita de 95 % recomandată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Astfel, vaccinarea în România a scăzut constant de la an la an la toate vaccinurile incluse în Programul Naţional de Vaccinare. Astfel, la nivelul anului 2014 pentru copii în vârstă de 18 luni, Acoperirea Vaccinală la nivel naţional şi pe tipuri de vaccinuri a înregistrat valori de 81,3% pentru BCG, 76,4% pentru Hep B, 51,7 % pentru DTP, HiB şi VPI, şi respectiv de 73% pentru ROR”, reiese din expunerea de motive a proiectului de lege

În expunerea de motive a proiectului, Ministerul Sănătăţii explică faptul că o cauză a lipsei vaccinării o reprezintă epidemia de rujeolă care este în continua extindere la nivel naţional.

„Datorită scăderii continue a acoperirii vaccinale în ultimii ani, la nivel naţional, pentru toate tipurile de vaccinuri cuprinse în calendarul naţional de vaccinare, inclusiv pentru vaccinarea cu vaccin ROR, în acest moment evoluează la nivel naţional o epidemie de rujeolă. Astfel, din datele raportate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile până la data de 07.04.2017 au fost confirmate un număr de 4090 cazuri de rujeolă, în 38 de judeţe din care 19 decese (5 în jud. Arad, 4 în jud. Timis, în jud. Dolj, 3 în jud. Caras Severin, 1 în jud. Calarasi, 1 în jud. Satu Mare si 1 în Bucuresti)”, se mai arată în expunerea de motive.

Proiectul de lege are în vedere reglementarea activităţii de organizare şi finanţare a activităţii de vaccinare în România în vederea prevenirii şi limitării răspândirii bolilor transmisibile care pot fi prevenite prin vaccinare în populaţia generală.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a prezentat, marţi, proiectul legii vaccinării şi a precizat că părinţii sau tutorii care refuză vaccinarea copiilor o fac pe propria răspundere, iar a nu vaccina copilul este sinonim cu rele tratamente aplicate minorului.

„Ne dorim să creştem acoperirea vaccinală pentru toate tipurile de vaccinuri incluse în programul naţional de vaccinare, în aşa fel încât să avem un statut imun pentru copii împotriva principalelor boli preventibile. Dorim să stabilim o metodologie de achiziţionare a vaccinurilor, astfel încât să putem asigura un stoc de vaccinuri aferente cel puţin egal cu necesarul anual, iar durata de valabilitate să fie de cel puţin 18 luni. Proiectul de lege spus dezbaterii publice nu conţine, însă, un capitol de sancţiuni dar, aşa cum ştim, orice lege care dorim să fie aplicată şi care dorim să aibă un rezultat final are nevoie de acest capitol de sancţiuni. Aceste sancţiuni vor apărea în lege urmare a dezbaterilor publice şi urmare a dezbaterilor care vor avea loc la nivelul comisiilor de sănătate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor şi acest sancţiuni, practic, vor apare ca urmare a dezbaterilor publice”, a explicat ministrul Sănătăţii.

În plus, Florian Bodog a precizat că părinţii sau tutorii care vor refuza vaccinarea copilului pot fi acuzaţi de rele tratamente aplicate minorului, prevedere existentă şi în prezent, dar care nu a fost aplicată niciodată.

„Noi ştim că este necesar un capitol la un moment dat au fost şi gândite un set de sancţiuni însă am considerat că este bine. Cu toate că la momentul de faţă eu zic că este un moment optim de a apărea cu această lege datorită epidemiei cu care România se confruntă şi cred că şi aceste sancţiuni vor trebui astfel dimensionate încât să aibă o cât mai mare acceptanţă din partea opiniei publice, dar în acelaşi timp să ne asigure o imunizare corectă a copiilor din România. Părintele poate refuza vaccinarea, dar o refuză pe propria răspundere. A nu vaccina copilul este sinonim cu rele tratamente aplicate minorului”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Conform noului Cod Penal, fapta de rele rele tratamente aplicate minorului constituie punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, infracţiune pedepsită cu închisoarea de la 3 la 7 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri