Caută
Close this search box.

Mai multe explozii puternice în apropierea aeroportului din Damasc

 

Mai multe explozii au avut loc, joi dimineaţa, în apropiere de aeroportul din Damasc, în zona unui depozit al miliţiilor susţinute material de Iran, au anunţat lideri rebeli, iar o televiziune afiliată grupării Hezbollah a indicat că deflagraţiile ar fi fost probabil cauzate de un atac israelian.

Doi lideri ai rebelilor care acţionează în zona capitalei siriene au declarat că au fost observate cel puţin cinci atacuri care au vizat depozitul folosit de miliţiile proguvernamentale aprovizionate cu armament şi muniţii de Iran, informează agenţia de ştiri Reuters.

Atacurile au cauzat un incendiu puternic în zonă, au adăugat rebelii, care au precizat că nu este clar dacă a fost un atac cu rachete sau unul aerian.

Televiziunea libaneză al-Manar, afiliată organizaţiei islamiste Hezbollah, a relatat că exploziile la depozitul din apropiere de aeroportul internaţional din Damasc ar fi fost cel mai probabil cauzate de un raid aerian israelian.

Primele informaţii indică faptul că în urma exploziilor s-ar fi produs doar pagube materiale şi nu ar exista victime, a precizat televiziunea.

Organizaţia islamistă Hezbollah, care este susţinută de Iran, participă la conflictul civil din Siria de partea regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri