Caută
Close this search box.

NATO îşi deschide centru de contraspionaj la Bucureşti

nato

NATO a solicitat României să găzduiască un detaşament de contrainformaţii la Bucureşti, iar cererea trebuie aprobată de Parlament după o cerere oficială a preşedintelui Iohannis.

De ce un centru de contraspionaj NATO la Bucureşti? Pentru că România găzduieşte deja două structuri NATO înfiinţate după summit-urile din Tara Galilor şi Varşovia, dar şi pentru că există „ameninţări raportate”.

Câteva detalii relevante: România va găzdui în luna iulie un exerciţiu NATO-mamut cu 30.000 de soldaţi, iar Rusia îşi sporeşte constant operaţiunile propagandistice îndreptate împotriva NATO şi UE.

Detaşamentul va sprijini trupele şi structurile NATO din România cu informaţii despre presupuse acte de spionaj sau sabotaj din partea unor forţe ostile, potrivit hotnews.ro. Chiar dacă nici NATO, nici Ministerul Apărării nu o spun direct, e vorba despre protejarea forţelor NATO faţă de posibile acţiuni ostile din partea Rusiei.

Reamintim că structurile pe care NATO le-a înfiinţat în România – Unitatea de Integrare a Forţelor NATO (NATO Force Integration Unit – NFIU, condusă de colonel Cătălin Ticulescu) şi Comandamentul Multinaţional de Divizie (condus de gerneral de brigadă Ovidiu Uifaleanu) – au apărut ca urmare a anexării ilegale a Crimeei de către Rusia şi declanşării de către Moscova a conflictului din estul Ucrainei.

Cum explică NATO necesitatea înfiinţării acestui detaşament de contraspionaj în România?

„Detaşamentul pentru Contrainformaţii al Comandamentului Aliat urmează să ofere sprijin, antrenament şi educaţie în domeniul contrainformaţiilor pentru acele forţe NATO din regiune şi să desfăşoare investigaţii de contrainformaţii în privinţa ameninţărilor raportate, în parteneriat cu naţiunea gazda”, se arată într-un răspuns pentru HotNews.ro al biroului de presă al Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE).

De ce a fost aleasă tocmai România? „România a fost selectată să găzduiască detaşamentul pentru că locaţia e ideală pentru o sincronizare cu Direcţia de Informaţii a Armatei, cu recent înfiinţatul Comandament Multinaţional de Divizie Sud-Est şi cu NATO Force Integration Unit (NFIU)”, mai arată sursa citată.

Cum va funcţiona detaşamentul de contrainformaţii de la Bucureşti

„Detaşamentul ACCI la Bucureşti (ACC/BuDEt) se va subordona Comandamentului Aliat pentru Contrainformaţii (ACCI) şi îşi va desfăşura activitatea în cadrul Diviziei Multinaţionale de Sud – Est (MNDSE), urmând să acţioneze conform procedurilor şi regulamentelor NATO pentru a asigura sprijinul contrainformational necesar personalului şi activităţilor structurilor NATO dislocate în România”, spune Ministerul Apărării Naţionale.

Preşedintele Iohannis a trimis la finalul lunii martie o scrisoare prin care solicita Parlamentului să aprobe înfiinţarea pe teritoriul României a Detaşamentului de Contrainformaţii Bucureşti. Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat act la 27 martie de scrisoarea preşedintelui, în care acesta arată că „În baza deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia din 2016, în cadrul pachetului de măsuri pentru asigurarea prezenţei înaintate adaptate pe flancul sud-estic al NATO, s-a stabilit constituirea unor structuri de comandă şi control NATO pe teritoriul României. În continuarea implementării acestor măsuri, structurile NATO responsabile au notificat România despre aprobarea înfiinţării pe teritoriul ţării noastre a Detaşamentului de contrainformaţii NATO (ACCI Bucharest Detachement- BuDET)”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri