După dezastrul de la Jocurile Olimpice de anul trecut, când părea că sportul românesc e mort și îngropat fără nicio șansă de a mai depăși tragedia deja împlinită, primele raze de speranță au apărut într-un weekend friguros de aprilie, în care mai mult de jumătate de Românie a urmărit întrecerile sportive de la gura sobelor de teracotă, (re)încărcate în mod neverosimil cu lemne, tocmai atunci când așteptam să vină vara.
Apropo de vară. În avanpremiera sezonului estival 2017, publicul constănțean s-a ”deplasat” pe terenurile de tenis de la Mamaia, unde a aplaudat frenetic, cu lacrimi în ochi, evoluția entuziasmantă a constănțencei Simona Halep, cea care a umilit-o pe capricioasa britanică Johanna Konta, cu o zi înainte ca mereu inimoasa Irina Begu să o pună la colț pe Heather Watson, parafând o superbă victorie românească asupra Marii Britanii, în FED CUP. Și când asta ? Tocmai în momentele în care freneticele artificii și concerte din Trafalgar Square sau Leadenhall Square consemnau, feeric, într-o Londră decorată de Sărbătoare, Ziua Națională a Angliei!
Cam în aceleași momente, la Cluj, tot cu lacrimi în ochi, o altă constănțeancă de geniu – pare să fi fost și ziua Constanței – urca pe treapta de aur a podiumului european al celui mai dificil aparat din gimnastică, bârna. E vorba, desigur, de Cătălina Ponor, cea care la aproape 30 de ani a dovedit că nu există prejudecăți sau limite în gimnastică, învingându-și cu grație, mister și har, rivalele mult mai tinere … Asta după ce inegalabilul Marian Drăgulescu, cu și din experiența vârstei de 36 de ani, ușor neverosimilă în gimanstică, tocmai cucerise și el un aur la sol, cu o zi înainte, dar și un argint la sărituri în aceeași duminică de grație în care avea să vină și remarcabilul bronz al Larisei Iordache, cules tot de pe ”puntea suspinelor”, eterna bârnă.
Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns, tot dinspre Constanța mai vine un val, nu de Mare, ci de aer proaspăt. Chiar dacă nu va cuceri anul acesta titlul național – pe care îl merita din plin, după ce a dominat categoric sezonul regulat al Ligii I -, Academia de fotbal a lui Gică Hagi cu echipa sa de mereu tinere talente, intitulată atât de sugestiv, VIITORUL, face deja istorie. El, Viitorul lui Hagi, al fotbalului și al sportului românesc s-a născut aici, lângă noi. S-a născut din mai nimic, un nimic, însă, cât se poate de frumos, romantic și pragmatic în același timp, modelat de mintea și curajul lui Hagi. Iar Hagi nu va mai putea fi oprit multă vreme să câștige, totuși, campionatul, oricâte ”tradiții” oculte ar mai exista prin fotbalul dâmbovițean.
Dar să uităm puțin fotbalul. Cel mai important lucru acum este că sportul românesc nu a murit. Dimpotrivă. O arată Constanța. Și Clujul. O arată Cătălina, Simona, Marian, Irina, Larisa și ceilalți. Și Viitorul lui Hagi. Precum Pasărea Phoenix, sportul românesc poate renaște din propria cenușă. A și început s-o facă. Chiar acolo, la Constanța, dar și la Cluj, cu Nadia Comăneci mereu alături de gimnaști, zeiță eternă a tuturor podiumurilor și medaliilor Lumii.
