Caută
Close this search box.

Pelerinaj de Florii în Capitală şi restricţii de circulaţie

Credincioşii din Capitală şi Ilfov sunt aşteptaţi în acest week-end să participe la tradiţionala procesiune de Florii. Pelerinajul va avea loc sâmbătă, 8 aprilie 2017, începând cu ora 16.15.

Evenimentul va începe prin oficierea slujbei Vecerniei în biserica Mănăstirii Radu Vodă, urmată de sfinţirea stâlpărilor (ramuri de finic şi de salcie).

Începând cu ora 16.15, procesiunea, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va porni spre Catedrala Patriarhală pe următorul traseu, conform Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor:

Mănăstirea Radu Vodă → Bd. Mărășești → Bd. Dimitrie Cantemir → Str. Bibescu Vodă → Str. Șerban Vodă → Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou → Str. Principatele Unite → Str. Ienăchiță Văcărescu → Str. Sfânta Ecaterina → Biserica Sfânta Ecaterina – Paraclis Universitar → Str. Bibescu Vodă → Colina Bucuriei → Catedrala Patriarhală.

În cadrul procesiunii vor avea loc două opriri: în faţa Catedralei Mitropolitane Sfântul Spiridon – Nou şi în faţa Bisericii Sfânta Ecaterina – Paraclis Universitar (Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul). La cele două opriri vor fi rostite ectenii şi rugăciuni.

Pelerinajul va culmina cu slujba de sfințire a icoanei Intrării Domnului în Ierusalim, săvârșită pe Dealul Patriarhiei, și cu rostirea unei omilii de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, potrivit basilica.ro.

Circulația rutieră va fi restricționată

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, sâmbătă, în intervalul orar 16.00 — 18.00, circulaţia va fi restricţionată pe traseul Mânăstirea Radu Vodă — bd. Mărășești — bd. Dimitrie Cantemir — str. Bibescu Vodă — Calea Șerban Vodă — Catedrala Metropolitană Sf. Spiridon Nou — str. Principatelor Unite — str. Ienăchiță Văcărescu — str. Sf. Ecaterina — str. Bibescu Vodă — Colina Bucuriei — Catedrala Patriarhală.

Deplasarea participanților la procesiune se va face pe partea carosabilă, cu restricționarea traficului rutier și închiderea temporară a circulației pe străzile Radu Vodă, închidere totală de la bd. Mărășești; Bd. Mărășești, închidere totală între bd. Dimitrie Cantemir și Pod Mărășești; Bd. Dimitrie Cantemir, închidere totală între bd. Mărășești și str. Bibescu Vodă, pe sensul de mers către Pasajul Unirea; Str. Bibescu Vodă, Calea Șerban Vodă, str. Principatele Unite, str. Ienăchiță Văcărescu, str. Sf. Ecaterina, închidere totală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri