Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a precizat, joi, la Sinaia, că, potrivit draftului de Lege a salarizării, semnat de către liderii coaliţiei de guvernare, cel mai mare salariu din România va fi cel al şefului statului, acesta urmând să fie remunerat cu suma de 17.400 de lei brut.

Vasilescu a spus că draftul de lege conţine coeficienţii în baza cărora vor fi calculate salariile bugetarilor, respectiv cele ale demnitarilor, în cazul preşedintelui coeficientul fiind 12.

Salariul se calculează înmulţind coeficientul respectiv cu salariul minim pe economie, respectiv cu 1450 de lei.

Ministrul Muncii a mai spus că după şeful statului urmează, ierarhic, salariile preşedinţilor Senatului, Camerei Deputaţilor, ÎCCJ, CCR şi al premierului, care au un coeficient de 11, aceştia fiind retribuiţi cu 15.950 lei brut.

În ierarhie urmează judecătorii ÎCCJ şi CCR, cu un coeficient de 10,5, miniştrii – cu un coeficient de 10, aceştia fiind retribuiţi cu 14.500 de lei brut, parlamentarii – cu un coeficient de 8 şi secretarii de stat – cu un coeficient de 7,4.

Pe de altă parte, în administraţie a fost stabilit un coeficient de 9 – pentru primarul general al Capitalei, de 8 – pentru viceprimarul Capitalei, preşedintele CJ şi primar de localitate cu peste 300.000 de locuitori, de 7,5 – pentru primar de localitate cu peste 200.000 de locuitori şi de 7 – pentru vicepreşedinte CJ.

Ultimul în această ierarhie este viceprimarul de localitate cu până al 3000 de locuitori, care are un coeficient de 3.

Proiectul Legii salarizării a fost semnat joi la Sinaia de liderii coaliţiie de guvernare, acesta urmând a fi trimis în Parlament, spre dezbatere, astfel încât să fie adoptat până la finalul acestei sesiuni parlamentare.

 

114 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =