Caută
Close this search box.

Sârbii îşi aleg preşedintele: principalul candidat, Aleksandar Vucic, se luptă cu Gandalf-ul local

 

Sârbii sunt chemaţi duminică la urne, pentru a-şi alege preşedintele. Actualul premier, Aleksandar Vucic, este favoritul detaşat al scrutinului, dar candidatul aflat pe a doua poziţie în sondaje, un student care şi-a lansat campania pentru a ironiza clasa politică din ţară, atrage atenţia, relatează Reuters.

În vârstă de 47 ani, şeful Guvernului de la Belgrad, care candidează în numele formaţiunii sale, Partidul Progresist din Serbia (SNS), principala formaţiune a coaliţiei aflate la putere, ar putea câştiga încă din primul tur de scrutin, arată sondajele, care îl creditează cu peste 50% din intenţiile de vot, arată news.ro.

Pe parcursul campaniei, el şi-a îndemnat compatrioţii să aleagă la conducerea ţării un preşedinte din aceeaşi formaţiune ca membrii Guvernului.

“Dacă doi politicieni sunt la bordul unui avion şi dacă vor să meargă în direcţii opuse, avionul va sfârşi direct în prăpastie, iar acest lucru ar fi o catastrofă pentru Serbia”, a avertizat el.

Într-un interviu acordat week-endul trecut pentru Reuters, Vucic a declarat că Serbia este decisă să adere la Uniunea Europeană, dar a adăugat că vrea şi să îmbunătăţească relaţiile cu Rusia, aliatul tradiţional al Belgradului.

“Serbia este pe calea europeană, acesta este obiectivul nostru strategic. Vrem ca societatea noastă să se inspire din ţările mai dezvoltate din Europa de Vest”, a declarat el.

Considerat în Occident ca un stat paria în timpul războaielor care au izbucnit după destrămarea Iugoslaviei în anii ’90, Serbia a lansat negocierile de aderare la Uniunea Europeană şi speră să le încheie până în 2019.

Această integrare este contestată de o parte importantă a populaţiei, care consideră ţările vest-europene drept complici ai NATO şi ai campanei sale de bombardare care a pus capăt, în 1999, războiului din Kosovo, favorizând independenţa fostei provincii sârbe.

“Trebuie să le arătăm oamenilor de rând ce facem ca europenii. Trebuie să le arătăm rezultate complete, drumuri, proiecte”, a subliniat Vucic, desprins din mişcarea naţionalistă sârbă care s-a reorientat spre liberalism.

Un sondaj IPSOS Strategic Marketing publicat luni de cotidianul Blitz, îl creditează cu 53% din intenţiile de vot.

Rivalul lui Vucic, studentul care ridiculizează clasa politică

Principalul său adversar, aflat la diferenţă de peste 40 de puncte procentuale în urmă, nu este un oponent clasic. Este vorba de un tânăr de 25 de ani, student la comunicare, a cărui întreagă campanie este o satiră la adresa elitelor politice.

Luka Maksimovici, originar din Mladenovaci, candidează sub pseudonimul Ljubisa ‘Beli’ Preletacevic – „beli” înseamnă “alb” în sârbă, iar “preletacevic” este un joc de cuvinte care înseamnă persoană care schimbă un partid politic pentru a se îmbogăţi.

Intrat în politică anul trecut, la alegerile locale din Mladenovaci, unde lista sa a obţinut 20% din sufragii şi a obţinut 12 mandate de consilier, personajul său, în costum alb, cu ceas auriu mare şi părul prins în coc se vrea o caricatură a alesului corupt şi dubios.

Clipurile sale de campanie, un succes pe reţelele de socializare, îl arată pe jumătate ieşit dintr-un Mercedes decapotabil vechi, făcând flotări ca Rocky Balboa sau prefăcându-se că este Gandalf, vărjitorul din Stăpânul Inelelor.

Ascensiunea sa fulminantă în sondaje, la numai o săptămână după intrarea în cursă, nu face partidele să râdă, care văd în succesul lui Maksimovici o dovadă a dezamăgirii celor aproximativ 6,7 milioane de alegători.

La rândul său, tânărul atrage atenţia că nu este vorba numai de o glumă. Clasa politică este “murdară şi coruptă”, potrivit lui. A venit momentul pentru “cel puţin a încerca să se facă ceva pentru a schimba acest lucru”, afirmă Maksimovici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri