Panait Moşneagu din Risipiții Copăcei este un român al zilelor noastre. Adică are o gaură în talpa fiecărui pantof, pe care o măsoară seară de seară. Câteodată, cea din stânga e mai mare decât aia din dreapta, şi invers. Dacă gaura a depăşit diametrul de trei centimetri, e vremea să cumpere altă pereche. De pantofi.
Panait Moşneagu nu merge la: film, teatru, restaurant, magazin, munte, mare, serviciu. Nu ia: trenul, taxiul, autoturismul, avionul. Nu pleacă în: concediu, străinătate. Nu cumpără: ţigări, băutură, cafea. De fapt, nu cumpără nimic.
Lui Panait Moşneagu îi place extraordinar de mult pâinea. E un fan al pâinii, un pâinofil. Consumă între două şi trei pâini zilnic, în diverse combinaţii. Pâine integrală cu baghetă, covrigi cu pâine prăjită, lipie cu chifle. Iar consumul intensiv de pîine, se știe, ascute teribil performanțele cugetului, te-ajută să observi cu agerime mapampndul, situațiile internaționale, în fine, toate cele.
Vede Moşneagu că eforturile oficialităţilor române de-a avea un cuvânt peste hotare, de-a cântări greu în politica externă a unor mari state, America, Europa, Groenlanda, care-or mai fi, nu-şi află o finalizare mulţumitoare. Se gândeşte să ia taurul de coarne, iar taurul care-i vine acum în minte este America. Căci Franţa, Germania, Anglia, chiar Japonia, sunt doar niște mioriţe blânde, care mai behăie uneori la urechea românului, din respect faţă de legendara lor surată laie bucălaie, de pe aceste meleaguri. Nu merită să-ți pierzi vremea cu ele
„Să v-arăt eu, frate, cum se face diplomaţie”, zice Moşneagu, înşfăcând o coală aproape albă, de sub borcanele cu murături.
Și dă-i…
„Dragă domne Preşedinte Tram,
Vă scriu din Risipiţii Copăcei, o localitate asemănătoare la orcare din statul american, ce cu mândrie patriotică v-a lansat pe orbita prezidenţială.
Nu ştiu la Washington cum e vremea, dar la noi plouă, domne preşedinte, cu clăbuci. Așa că vă zic cu frumosul, ca om bătrân, lăsați naibii Șiria, Rusia, alte năzbâtii.
Dacă aveţi ţiglă pe Casa Albă, zic să vă urcaţi şi s-o dregeţi rapid. Prima Doamnă, de asemenea, ar face bine să mai lase taifasul cu vecinele și să strângă iute rufele de prin curte, că vine vijelie mare.
N-aş fi vrut să vă deranjez, dar aşa trebuie să se ajute între ei oamenii cu griji…
Al dumneavoastră, să trăiţi,
Panait Oldman”
