Caută
Close this search box.

Tudorel Toader: Voi dispune audit extern la DNA, Parchetul General şi DIICOT

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, luni seară, la Antena 3, că va dispune un audit extern la Parchetul instanţei supreme, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizat şi Terorism (DIICOT), pentru a analiza activitatea procurorilor.

„Când eu am făcut acea evaluare pe care 132 (articolul 132 din Constituţie, n.r.) mi-o permitea şi am considerat necesar să o fac pentru că şi eu, sigur, simţeam că e un derapaj, aveam decizia în mână, pledasem la Curtea Constituţională, dar n-am uitat şi nu uit faptul că Legea specială permite evaluarea procurorilor, pe fond de data aceasta şi voi dispune un audit extern, care să verifice nu numai DNA-ul şi Ministerul Public, ci şi DIICOT-ul, pentru că procurorii din România, cei 2.650 de procurori funcţionează, îşi desfăşoară, îşi îndeplinesc competenţele în structurile de bază ale Ministerului Public, parchete de pe lângă judecătorii, tribunale, curte, ce mai este, la DIICOT sau la DNA. Şi atunci ai fi nedrept, dacă te duci la fond să te opreşti la unii şi să-i ocoleşti pe alţii”, a spus Tudorel Toader, la Antena 3.

El a adăugat că va declanşa auditul într-un timp pe care nu l-a stabilit.

„După o procedură legală, voi dispune în calitate de ministru, un audit extern la cele trei structuri ale Ministerului Public, DNA, DIICOT şi Înalta Curte”, a precizat Toader.

Ministrul Justiţiei a mai spus că auditul va stabili, între altele, numărul de dosare pe care le are fiecare procuror, termenele de soluţionare, numărul de cazuri reclamate la CEDO, numărul de cetăţeni care au stat în închisoare pe nedrept, potrivit news.ro.

„Ai număr de dosare, CEDO, şi noi vorbim mereu de termen rezonabil în soluţionarea unei cauze. Să vezi de la sesizare până la soluţionare, să vezi rechizitorii, nu cumva unele să fie luate peste rând şi altele să stea în aşteptare, spre o dulce prescripţie. Poţi vedea numărul de inculpaţi, numărul de arestaţi, poţi vedea numărul de cetăţeni de-ai noştri care au stat în puşcărie pe nedrept”, a mai spus Tudorel Toader.

FOTO: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri