Caută
Close this search box.

Un euroales acuză: „Incompetenţa şi neputinţa Guvernului Grindeanu blochează dezvoltarea României!“

România e ţara tuturor posibilităţilor. Probabil că nicăieri în lume nu mai există o situaţie în care o bucată de autostradă finalizată să zacă nefolosită pentru că…lipseşte un viaduct.
Viaductul de la Gilau ar trebui să facă legătura între autostrada A3 de la CâmpiaTurzii şi tronsonul aproape finalizat care ocoleşte municipiul Cluj-Napoca pe la vest şi se conectează la drumul naţional spre Zalău.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a fost reorganizată anul trecut în două entităţi separate, Compania Naţională de Investiţii Rutiere şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, însă hăţişul birocratic nu s-a simplificat deloc. De trei luni sunt evaluate cele şapte oferte depuse în cadrul licitaţiei de 48 de milioane de lei pentru finalizarea viaductului început de pe vremea Bechtel, dar neterminat. Situaţia l-a determinat şi pe europarlamentarul Daniel Buda să ia atitudine, mai ales că omul politic clujean cunoaşte foarte bine cum funcţionează lucrurile în celelalte state membre ale Uniunii Europene.

“Birocraţia, incompetenţa şi neputinţa Guvernului Grindeanu blochează dezvoltarea României! Îi solicit public premierului Sorin Grindeanu să deblocheze de urgenţă construcţia viaductului de la Gilău care face inutilizabil un tronson de autostradă aproape terminat. În timp ce în alte state din Uniunea Europeană se inaugurează anual sute de km de autostrăzi, în România autorităţile naţionale nu sunt capabile să finalizeze nici măcar un viaduct care face legătura între autostrada A3 de la Câmpia Turzii şi tronsonul aproape finalizat care ocoleşte Municipiul Cluj-Napoca şi se conectează la drumul naţional spre Zalău. Este indamisibil ca o instituţie precum Compania de Autostrăzi să fie incapabilă să evalueze deja de 3 luni cele 7 oferte depuse în cadrul licitaţiei de 48 de milioane de lei pentru finalizarea viaductului, ceea ce nu înseamnă decât incompetenţă sau rea credinţă. Această situaţie extrem de ruşinoasă nu este altceva decât oglinda incapacităţii administrative a actualului Guvern, un Guvern fără viziune, preocupat doar de măsuri populiste, lăsând investiţiile actuale în paragină şi fără a iniţia altele noi. Îi solicit premierului Grindeanu să deblocheze situaţia de neimaginat generată de lipsa viaductului astfel încât, şi puţinii km de autostradă existenţi să poată fi utilizaţi de cetăţeni”, a tunat euroalesul.

Un răspuns

  1. „…(in Romania autoritatile nationale nu sunt capabile…”______–––_______Un adevar oricand si usor verificabil, insa si acst individ face parte din autoritatile respective, ba chiar are si o mai multa putere(impreuna cu ceilati euroalesi) , insa fac ei parte din diferite mafii si nu se pot pune impreuna la o masa si sa denunte la unison starea de lucruri din Romania, asa ca retorica sa nu valoreaza doua cepe degerate, atata timp cat nu spune in plenul UE ca Romania este condusa doar de mafii putrede de coruptie, incepand cu „primul om’ al tarii, continuand cu „primul om” al bisericii, s.a.m.d.iar cu asa conducere, o tara nu poate rezista prea mult…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri