Caută
Close this search box.

Victimele atacurilor chimice din Siria: 100 de morţi şi 400 de răniţi

 

Bilanţul atacurilor chimice de marţi dimineaţă, din Siria, a ajuns la 100 de morţi şi 400 de răniţi, a anunţat Uniunea Organizaţiilor de Salvare şi Îngrijiri Medicale (UOSSM), potrivit News.ro.

Aseară, ”bilanţul atacurilor chimice este de 100 de morţi prin sufocare şi 400 de victime, în urma mai multor atacuri chimice în masă cu gaz toxic, începând din această dimineaţă (marţi – n.r.), în satul Khan Sheikhoun, din sudul regiunii Idleb”, a anunţat organizaţia într-un comunicat.

„Centrul Căştilor Albe de la Khan Sheikhoun, precum şi spitalul Al-Rahme au fost afectate de un atac chimic”, se adaugă în text. „S-au înregistrat aproximativ 40 de atacuri de la 6.30 (7.30 ora României). Acestea continuă în prezent”, a precizat organizaţia.

Bilanţul precedent, publicat de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului şi de medicii aflaţi în zona controlată de rebeli, era de cel puţin 58 de morţi, dintre care 11 copii mai mici de opt ani.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a acuzat regimul sirian pentru atac, o informaţie respinsă, însă, de o sursă militară siriană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri