Caută
Close this search box.

Dragnea cere sancționarea lui Şerban Nicolae, iar Ponta se miră că acesta nu şi-a dat demisia

şerban nicolae

 

”Păreri personale putem avea în baie”, a declarat liderul PSD Liviu Dragnea care a precizat, joi, că va convoca săptămâna viitoare CExN al PSD pentru a discuta despre sancţionarea preşedintelui Comisiei juridice din Senat, Şerban Nicolae, care nu a respectat deciziile luate în PSD privind nesusţinerea graţierii faptelor de corupţie.

„Nu am vorbit (cu Şerban Nicolae, n.r.), am postat aseara pe Facebook un text în care am reiterat ceea ce spun de luni de zile – un punct de vedere pe care nu mi-l schimb – şi anume că nu sunt de acord să se graţieze faptele de corupţie. Sunt destul de dezamăgit de modul cum a funcţionat până acum Comisia juridică de la Senat în această privinţă”, a spus Dragnea.

Întrebat despre poziţia publică exprimată de Şerban Nicolae, potrivit căruia liderul PSD a exprimat o părere personală când a spus că nu susţine graţierea faptelor de corupţie, Dragnea a răspuns că părerile personale pot fi avute în baie.

„Categoric o să discutăm despre subiect în partid, despre modul în care unii colegi de-ai noştri înţeleg să se respecte ceea ce se decide în partid. Partidul nu trebuie respectat doar înainte de a primi confirmarea că eşti pe o listă şi ajungi în Parlament, partidul trebuie respectat şi ulterior. Păreri personale putem avea fiecare dintre noi în baie sau în alte locuri. Eu când vorbesc ca preşedinte al PSD vorbesc statutar, în numele partidului şi noi luăm decizii care s-au adoptat şi care sunt valabile în continuare”, a replicat Dragnea.

Întrebat dacă Şerban Nicolae afectează imaginea PSD şi dacă ar trebui să-şi i dea demisia, aşa cum a susţinut şi deputatul PSD Victor Ponta, Dragnea a răspuns: „O să-mi rezerv dreptul să spun asta în partid, nu dumneavoastră”.

„Sunt dezamăgit de faptul că s-a luat o decizie sau au fost poziţii publice, nu numai din partea mea, care am spus că PSD-ul nu susţine graţierea faptelor de corupţie. Cu toate astea sunt nişte colegi care consideră că sunt nişte păreri personale. Dacă ar fi independenţi în Parlament pot să aibă această poziţie, acum nu. Ceea ce vom face în partid se va discuta la o întâlnire în partid”, a mai spus Dragnea.

Întrebat dacă Şerban Nicolae mai trebuie să conducă Comisia juridică din Senat, Dragnea a spus: „Nu sunt părerolog, vom discuta în partid, pentru că este un subiect extrem de serios”.

„Sunt unii colegi care, prin acţiunile lor mânate de nu ştiu ce resorturi, pot afecta imaginea acestui partid. Or, acest partid a primit un vot masiv de încredere din partea populaţiei şi trebuie să pună în aplicare un program de guvernare. Ori dacă noi, de cate ori vrem să aplicăm o măsură, nu putem să o comunicăm pentru că izvorăşte un baraj de comunicare, firesc, generat de nişte reacţii care sunt împotriva unor atitudini ale partidului, sigur că va trebui să luăm măsuri”, a mai spus Dragnea.

Ponta spune că Nicolae a afectat grav imaginea PSD

Imaginea PSD este afectată grav de faptul că preşedintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Şerban Nicolae, nu şi-a prezentat încă demisia, a precizat, joi, deputatul PSD Victor Ponta, el referindu-se la voturile succesive date de acest for în ceea ce priveşte graţierea corupţilor, relatează Mediafax.

„Ce a fost ieri la Comisia Juridică de la Senat a fost o comedie proastă – ce a fost azi e o tragedie sinistră! Faptul că Şerban Nicolae încă nu şi-a dat demisia afectează grav şi imaginea PSD şi respectul pe care el personal încă îl mai avea din partea colegilor”, a scris Ponta joi pe Facebook.

Membrii Comisiei juridice din Senat au revenit joi asupra amendamentului privind graţierea pedepselor pentru corupţie, 5 senatori votând pentru respingerea acestuia, în timp ce patru senatori ai PSD şi ALDE s-au abţinut.

Şerban Nicolae: Respect şi opiniile proaste

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Şerban Nicolae, a declarat joi respectă şi „opiniile proaste”, ca replică la afirmaţia lui Victor Ponta, potrivit căreia imaginea PSD este afectată grav de faptul că Nicolae nu a demisionat încă după voturile succesive în privinţa graţierii corupţilor.

„Este părerea lui. Tocmai ce spuneam că eu respect dreptul la opinie chiar şi al opiniilor proaste”, a reacţionat Şerban Nicolae.

El a mai spus că nu vrea să comenteze ce afectează şi ce nu afectează imaginea PSD.

„Spre exemplu, unii au mizat în campania electorală pe eticheta de penali pusă pesediştilor. Eu am protestat atunci, măcar sub aspectul incorectitudinii unei asemenea etichete globale, dar electoratul s-a pronunţat atunci mult mai tranşant şi ne-am dat seama dintr-o măsurătoare directă, nu sociologică – care e opinia electoratului în legătură cu asemenea etichete sau cu asemenea jocuri de manipulare a imaginii. Din punctul meu de vedere, nu asta e esenţial. Cineva a spus că e singurul lucru care ne preocupă în Parlament. Bun, trec peste inepţia unei asemenea formulări. Din punctul meu de vedere cel mai important proiect aflat pe rolul Parlamentului în momentul de faţă este legea salarizării unitare. Dacă vreţi, acolo este miza guvernului şi a PSD, nu la graţiere, la proiecte care nu sunt prevăzute în programul de guvernare”, a adăugat Şerban Nicolae.

El a apreciat că nu poate fi considerat „o aripă ruptă” a partidului, în condiţiile în care este membru-fondator al PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri