Caută
Close this search box.

Bat clopotele de pe câmpia Rapidului

Nu este titlul unui film sau al unui roman. E ”doar” al unui comunicat postat pe cea mai populară rețea de socializare.

Un comunicat cât se poate de serios și, am adăuga, important pentru istoria celui mai iubit, adulat, dar și vitregit club de fotbal al României: Rapid. Autorii sunt membrii grupării SOCIOS RAPID 1923, suporteri adevărați și vechi ai Rapidului, cei care s-au implicat, cu trup și suflet, încă de anul trecut, în (re)punerea pe picoare și renașterea Legendei de sub Grant, Rapidul, imediat după ce clubul fondat în 1923 a fost desființat, după celebra procedură de insolvență urmată de faliment. Ei bine, acești oameni au făcut ceva. În timp ce în jurul echipei curgeau nenumărate idei și promisiuni de redresare, de la așa-ziși miliardari chinezi sau arabi care ar veni să o salveze, până la variante autohtone gen ”come-back” Copos ori grupuri miraculoase de impresari sau foști fotbaliști plini de bani, ei au înscris AFC Rapid în Liga a V-a, așa cum prevede regulamentul, oferindu-i, practic, un nou start, fie el și din cea mai umilă postură posibilă a fotbalului românesc. Chiar dacă ideea nu este nouă, fiind aplicată și la alte echipe dispărute, dar de mare tradiție, ca Poli Timișoara, Petrolul, Farul, ea a fost una cât se poate de eficientă și generoasă.

Acum, AFC Rapid este ca și promovată în Liga a IV-a bucureșteană, iar susținătorii săi nu vor nici în ruptul capului ca marca, brandul și palmaresul dispărutului FC Rapid SA să ajungă la vreun alt club sau patron, atunci când toate acestea vor fi – posibil – scoase la licitație. Situația are accente de-a dreptul dramatice și pasionale, Rapidul fiind una din echipele care au avut serios de suferit dintotdeauna, în orice epocă istorică sau regim social, departe de favorurile și situația unor colege de campionat cu mult mai norocoase. Zilele acestea a apărut în presă vestea cum că actuala prim-divizionară FC Voluntari ar fi dispusă să preia totul de la FC Rapid SA, inclusiv palmaresul, după care să continue în Liga I chiar de la toamnă, sub denumirea, desigur, de Rapid București. Cu o bază sportivă de invidiat, dar și cu o academie de fotbal bine structurată și organizată, cu oarece vechime, gruparea din Voluntari ar putea fi o candidată serioasă la postura de ”noul Rapid”, iar mulți ar fi chiar tentați să creadă că suporterii rapidiști s-ar bucura primii ca echipa lor de suflet, de viață și de moarte, să revină atât de repede pe prima scenă. Mai ales că directorul general de la Voluntari a invocat deja numele unor giuleșteni cu vechi state de serviciu, gen Marian Rada, Nae Stanciu, Rodin Voinea, Ștefan Țâră, ba chiar și pe ac ela al titratului antrenor Marius Șumudică (pe vremuri un golgeter de temut al Rapidului), care ar fi dispuși, cu toții, să intre în ”Proiectul Voluntari”. Numai că lucrurile nu stau așa. Ba chiar dimpotrivă. Propunerea a generat un strigăt de revoltă și durere al celor de la SOCIOS RAPID 1923. Comunicatul lor invocă o veche tradiție siciliană, menită să înfioare pe oricine. Dar dincolo de asta, din el răzbat o trăire incredibil de intensă și o iubire copleșitoare, unică, năucitoare. Iubirea de Rapid. Însuși titlul este o metaforă și un strigăt: BAT CLOPOTELE DE PE CÂMPIA RAPIDULUI. Iar finalul spune (aproape) totul : ”Rapidul nu mai trebuie batjocorit vreodată”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri