Caută
Close this search box.

Percheziţii la Eşelniţa, Mehedinţi, într-un dosar de deturnare de fonduri

 

Poliţiştii din Mehedinţi efectuează, marţi, cinci percheziţii la persoane bănuite de abuz în serviciu, deturnare de fonduri, delapidare, înşelăciune şi falsuri, surse judiciare declarând că este vorba de Primăria Eşelniţa, prejudiciul în cauză fiind de 1,5 milioane de lei.

„În perioada 2012 – 2015, reprezentanţii unei instituţii ar fi efectuat decontări ilegale pe baza unor situaţii de lucrări nereale, ar fi schimbat destinaţia fondurilor alocate şi ar fi folosit în interes personal bani din casieria unităţii pentru care fie ar fi prezentat documente justificative false, fie nu ar fi depus niciun document justificativ”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române, citat de Mediafax.

De asemenea, în 2013, ar fi înstrăinat două terenuri aflate în proprietatea instituţiei publice, fără ca în realitate să fi fost plătită contravaloarea acestora şi fără să se opereze tranzacţia în documentele de evidenţă ale instituţiei.

Surse judiciare au declarat că percheziţiile au loc la Primăria Eşelniţa, vizaţi fiind primarul Ioan Ciuru, dar şi o contabilă, o casieră dar şi un consilier local.

Prejudiciul cauzat instituţiei a fost estimat la 1.500.000 de lei.

Patru persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, pentru audieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri