Caută
Close this search box.

Florian Bodog: Locurile pentru rezidenţiat vor fi scoase la concurs în funcţie de solicitări

Ministrul Sănătăţii, dr. Florian Bodog a declarat referitor la rezidenţiat că locurile scoase la acest concurs vor fi în funcţie de necesităţi.
”Locurile pe care le vom scoate la rezidenţiat nu vor fi  scoase  după ureche sau după solicitările centrelor universitare. Dorim să scoatem locuri la rezidenţiat în funcţie de necesităţile şi în funcţie de problemele care ne sunt semnalate din ţară”, a declarat ministrul Sănătății.
Oficialul sanitar a făcut referire la invitaţia primită din partea Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti  pentru a discuta despre problema rezidenţiatului.
”Consider că rezidenţiatul trebuie coborât la nivel de universitate. Nu cred că MS trebuie să se implice în examenul de rezidenţiat. Examenul trebuie să aibă componentă naţională dar MS trebuie să stabilească doar politica şi doar numărul de locuri. Consider că medicii rezidenţi în momentul în care îţi ocupă un loc acel loc să fie post de fapt. Să nu mia avem locuri în neant. Nu. Se dă examen de rezidenţiat pentru post de chirurgie la Călăraşi, post de chirurgie la Deva. Vom încerca, poate nu în acest an, pentru că nu ştiu dacă din punct de vedere administrativ vom reuşi să cuprindem tot sistemul dar începând cu anul viitor vom scoate locurile destinate exact spitalului. Dacă posturile sunt scoase în neant în primul rând rezidentul nu are nicio certitudine că va fi angajat la finalizarea studiilor şi atunci în timpul rezidenţiatului îşi caută un post undeva în străinătate şi pleacă.  Consider că dacă mi-am luat rezidenţiatul pe post la Călăraşi şi acolo nu este alt medic este totală lipsă de responsabilitate să îmi las postul şi să plec în altă parte”, a detaliat Florian Bodog.
Referitor la vaccinare ministrul sănătăţii a apreciat ”(…) Eu cred că un medic responsabil şi un părinte responsabil trebuie să fie pozitiv în ce priveşte vaccinarea copiilor. Dacă o să ne uităm la cifre o săp vedem modul în care au evoluat bolile de la momentul introducerii vaccinării şi până în prezent. Cred că este cel mai bun semnal pe care îl putem să îl dăm pro vaccinare este faptul că datorită faptului că a scăzut acoperirea vaccinală antirujeolică din diferite motive. 26 de decese. Numărul este foarte mare şi eu consider că avem o responsabilitate faţă de toţi părinţii şi faţă de toţi copiii din România”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri