Un eveniment în peisajul cultural bucureştean, este actuala expoziţie personală de pictură, de la Centrul Cultural pentru UNESCO ”Nicolae Bălcescu”, semnată inconfundabil Mirela Hagiu.
Fac aici o mărturisire. O urmăresc de mult timp, cu reală atenţie şi mereu noi bucurii pe Mirela Hagiu. În expoziţii, în tabere de pictură, prin modul în care se reflectă în memoria colegilor. Rar am întâlnit o prezenţă atât de reconfortantă, un pictor care îşi respectă cu mare seriozitate toate demersurile artistice. Aşa se întâmplă şi acum, la expoziţia intitulată atât de ademenitor: ”Darurile luminii –Peisaje văzute şi nemaivăzute”.
Până la data de 20 mai putem admira tablourile sale pe simeze, iar apoi ne stau la dispoziţie lucrările care se pot găsit în spaţiul virtual.
Iată mărturia artistului: ”Lucrez în mai multe medii, încerc să aduc în faţa privitorului ceea ce mă fascinează, misterul materiei, surprizele luminii şi ale umbrei, culorile aflate într-un dialog care transcende raţionalul”.
Adevărul este că Mirela Hagiu ne fascinează şi pe noi, prin tot ceea ce descoperă şi pune în operă.
Provenită din familia unor artişti, Mirela Hagiu a urmat cursurile Liceului de Artă ”N. Tonitza” iar apoi a absolvit Institutul de Arte Plastice ”Nicolea Grigorescu”, secţia grafică, în clasa profesorului Octav Grigorescu.
Încă din anul 1984 este o prezenţă activă în şirul expoziţiilor personale şi de grup, în ţară şi peste hotare.
Până veţi vedea lucrările sale sau veţi retrăi bucuria de a admira, iar un tablou care este semnat de Mirela Hagiu, să înţelegem mai bine demersul său, chiar prin cuvintele pictorului: ”Am conceput lucrarea ca o ieşire din sterilul oraşului. O evadare şi un refugiu pentru spirit, Oraşul, dincolo de confort şi rumoare, chiar şi de farmec acaparant, îl văd ca pe îndepărtare de la natură. (Câtă dreptate are! nota noastră). Reducând prin forme trasate controlat şi egal, repetitiv, contra unor transparenţe fluide dar dirijate ce pot fi interpretate ca o scară spre cer, mă folosesc de energia culorii să creez o tensiune din care privitorul să iasă eliberat”.
