Alexandru Oros este psiholog, specializat în psihoterapie integrativă, cu o bogată experiență în domeniul terapeutic.
Cu totii invatam sa fim parinti; noi, cei care avem copii. Cu totii trecem prin incercarile noului rol pe care ni l-am asumat cu dorinta fireasca de a-i oferi copilului tot ce e mai bun pe lume. De multe ori reusim sa gasim rapid solutii, de multe ori intampinam greutati. C-asa-i in viata. Desigur, copilului i se pare ceva normal ca tu sa gasesti solutii, doar esti adult, poti orice. Ce te faci insa cand copilul iti cere si tu nu ai ce/cum sa-i oferi? Pe unde scoti camasa cand te surprinzi sarac in fata unui copil care crede ca esti bogat? Cand cererea depaseste bugetul? Brusc, sesizezi cum copilul se schimba, dorinta nu ii este indeplinita, devine suparat, tafnos, nervos, incepe sa iti reprosesze ca toti au, numai el nu, ca se face de ras la scoala/liceu, ca saracia aia de jacheta de la Zara e compromisa la captuseala, iar telefonul e depasit, e de anul trecut… Pur si simplu ramai blocat incercand sa te dezmeticesti. Iar reprosurile pot continua. „Ai si nu vrei sa-mi cumperi! Faci asta special, sa ma fac de ras la scoala, sa arat ca ultimul om. Tu ti-ai trait viata, ce-ti mai pasa ca astia rad de mine, din trist nu ma scot. Sunt nefericit! Halal parinti! Va urasc!” Vi se pare cunoscut tabloul?
Uneori, se poate intampla si asa. Uneori, abundenta are efecte contrarii, iar parintii nu mai stiu ce sa faca. Tabloul de mai nu este un apanaj al romanilor, el reprezinta o caracteristica generala intalnita in mai toate tarile.
Psihiatrul Edward M. remarca faptul ca parintii buni fac de obicei prea multe pentru copiii lor. Aceasta este marea lor greseala. Si consecinta acestei erori este ca ei nu spun „Nu” suficient de mult. In urma unei excursii intreprinse impreuna cu copiii lui, Edward a realizat ca:”Daca ar fi sa adaptez proverbul daca ii dai unui om un peste, il hranesti pentru o zi, insa daca il inveti cum sa pescuiasca, il hranesti pentru toata viata, noi, parintii, trebuie sa ne ferim sa oferim prea multi pesti, fara a oferi suficiente abilitati legate de pescuit. Trebuie sa fim atenti si sa nu ne simtim indatorati sa cheltuim o multime de bani pentru a oferi experientele memorabile pe care le consideram necesare, cele pe care noi nu le-am avut sau pe care toti vecinii nostri par sa si le permita. Toti acesti pesti – toate aceste placeri cumparate – nu se pot compara cu a-l ajuta pe copil sa invete cum sa isi creeze pe cont propriu surse de bucurie, in moduri constructive.
Parintii fac adesea greseala de a considera ca daca le furnizeaza copiilor intreaga gama de placeri ale copilariei inseamna ca le-au oferit tot ceea ce au nevoie.
Atunci cand cresc, continua Edward, ma amagesc crezand ca admiterea la facultatea potrivita sau scorurile ridicate la testele de cunstinte reprezinta ceea ce au nevoie copiii pentru a fi fericiti. Ne dorim atat de mult sa avem copii care se bucura de toate avantajele posibile, pe care le putem oferi noi sau pe care le pot obtine ei, cum ar fi sa intre la cea mai buna facultate. Dar daca ne oprim si reflectam la asta, ne dam seama ca este important sa existe cea mai buna potrivire intre facultate si student. Este mult mai important ca ei sa ajunga la o facultate unde se vor dezvolta, decat sa ajunga la o facultate de prestigiu.”
Paradoxal, faptul de a oferi prea mult ii poate face nefericiti pe unii copii. John Croyle, director al unui centru de copii, descrie experienta sa de a tine prelegeri in fata unor adolescenti bogati, care se uitau la el fara sa schiteze vreo emotie, cu o privire lipsita de viata. ” Ei le-au vazut pe toate si nici macar nu au terminat liceul. Le spun cele mai bune glume pe care le stiu, le spun povestile care ii fac sa planga pe adulti si ei se uita pur si simplu la mine cu acei ochi goi, de rechin.” Sunt plictisiti, le-au vazut pe toate, mult prea rafinati pentru a fi satisfacuti vreodata cu ceva.
Observatiile lui John sunt intarite si de Mihaly C. care a ajuns la urmatoarea concluzie: ” Abilitatea de a te implica pe deplin in actiunile vietii este premisa pentru o viata fericita. Daca exista o abundenta a conditiilor materiale, cu atat mai bine, dar lipsa bogatiei nu trebuie sa impiedice o persoana sa experimenteze starea de flux in orice circumstanta pe care o are la indemana. De fapt, studiile noastre sugereaza ca acestor copii care provin din familii bogate le este cel mai greu sa intre in starea de flux – in comparatie cu adolescentii mai putin instariti, ei au tendinta de a fi mai plictisiti, mai putin implicati, au un grad mai redus de entuziasm si de emotie.”
In fapt, John subliniza inceputul unei maturitati caracterizate prin cinism, blazare si absenta bucuriei. O cale pentru a preintampina acest fapt este sa nu oferim prea mult, prea devreme. O cale de a proteja inocenta copilariei si de a pastra capacitatea copiilor de a simti mirarea si entuziasmul este sa ne asiguram ca ei isi dau silinta pentru a obtine acea placere, isi folosesc imaginatia, isi pun bani deoparte sau pur si simplu asteapta. Cand oferi prea multe, le refuzi copiilor atat prilejul de a face fata adversitatii, cat si prilejul de a-si crea si de a-si sustine propria bucurie.
Sursa: cabinetpsihologbucuresti.ro
