Caută
Close this search box.

Despre profesorul Gheorghe Burnei. Ortopedia pediatrică din România, încotro?

Textul este scris de dr.Victor Andrașoni Iosif, medic primar chirurgie și ortopedie pediatrică, doctor în științe medicale

Au trecut aproape 10 ani de la înființarea Asociației Române a Traumatologilor și Ortopezilor Pediatrici (ARTOP) și putem privi retrospectiv cu satisfacție dar și îngrijorare, având în vedere drumul greu și sinuos prin care am trecut, și cu ce ne confruntăm în prezent. Fondatorul ARTOP, profesorul Gheorghe Burnei sufletul acestei asociații a fost și este tratat cu o agresivitate inimaginabilă. Asta pentru că trăim vremuri în care valorile nu mai au valoare iar realizările obținute și binele făcut pentru zeci de mii de copii declnșează o cruntă invidie și o dușmănie înverșunată din partea unora cu interese meschine. Oare merita o personalitate de talia prof. Burnei așa ceva? Sigur că nu! Sunt nenumărate argumente în acest sens.

ARTOP și-a propus și a inițiat câteva obiective realizate în totalitate:

  • reînființarea specialității de ortopedie pediatrică;
  • recâștigarea dreptului de a forma rezidenți de ortopedie pediatrică;
  • recunoașterea asociației pe plan internațional;
  • organizarea unor congrese reale, cu participarea internațională;
  • creșterea nivelului profesional de activitate în fiecare centru în care se practică ortopedia pediatrică.

S-au realizat mai multe decât propunerile inițiale, care și ele păreau imposibile.

S-a reușit statuarea curriculei de pregătire în ortopedie pediatrică; s-a câștigat dreptul de obținere a competenței în chirurgie spinală, artroscopie și echografie de șold. De asemenea, cu un rezidențiat de încă un an se poate obține a doua specialitate în ortopedie-traumatologie adulți și chirurgie pediatrică.

S-au conceput două Programe naționale: Programul de screening preșcolar și școlar al scoliozei și Programul național de eradicare a luxației de dezvoltare a șoldului. În urma implementării și derulării acestor programe se va eradica luxația de dezvoltare a șoldului și toți copiii cu scolioză vor fi diagnosticați precoce. Dacă toți cei responsabili se vor implica științific și onest, toate scoliozele vor fi depistate și tratate în timp util, corect pentru a evita complicațiile.

Prin derularea programului național pentru eradicarea Luxației de dezvoltare a șoldului s-ar realiza economii de 4 milioane de euro, suma ce se consumă pentru tratamentul luxatiilor de șold care impun nenumarate intervenții chirurgicale. Cu ajutorul doctorului Raul Colța și doctorului Viorel Nicolae, profesorul Burnei a creat două centre pilot în județul Vâlcea respectil județul Argeș în care s-au eradicat Luxațiile de dezvoltare ale șoldului. Astfel, copiii cu displazie de dezvoltare a șoldului, din aceste județe, care au vârsta sub 3 ani nu au mai facut luxație de șold.

Implementarea Programului de screening pentru depistarea precoce a scoliozei la copii intre 0 și 18 ani poate aduce economii de aproximativ 1 milion de euro pe an iar operațiile vor deveni mai simple, mai sigure si eficiente.

Toate cele de mai sus nu s-ar fi întâmplat fără tenacitatea și consecvența Domnului Profesor Dr. Burnei Gheorghe și ARTOP.

Cu toate acestea mai avem multe altele de împlinit și dovedit de aceea avem nevoie de profesorul Burnei pentru a continua în același ritm ceea ce avem de facut.

În primul rând trebuie consolidat ceea ce am câștigat, să putem crește calitatea actului medical și să îmbunătățim condițiile de lucru pentru noi toți ortopezii pediatrici din respect pentru micii pacienți și deopotrivă din respect pentru profesie și pentru noi înșine.

În al doilea rînd, sub tutela ARTOP, toate nucleele de ortopedie pediatrică din România trebuie să milităm insistent și coordonat pentru ca toate secțiile și compartimentele de Chirurgie și Ortopedie pediatrică să nu mai fie lipsite de mijloace tehnice și echipamente obligatorii pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților, în cooncordanță cu standardele internaționale.

De asemenea, prezența activă și consistentă a membrilor ARTOP la EPOS (Societatea Europeană de Ortopedie Pediatrică) trebuie să continue; recunoașterea la acest nivel trebuie intreținută permanent prin realizări. Standardul de “aur”, de a avea un nivel egal cu toți ortopezii pediatrici din lume, astfel încât orice copil din România să fie tratat la fel ca toți copiii operați în marile centre ale lumii, așa cum spune profesorul Burnei, rămâne țelul primordial.

Dând dovadă de tenacitate, domnul Profesor Dr. Burnei Gheorghe, de cele mai multe ori, obligat fiind în situația cazului fără soluție, a adaptat tehnicile și tacticile chirurgicale cunoscute la condiția pacientului individual și a chirurgiei inovative așa cum fac toți medicii practicieni din țară, din Europa și din lume.

Chirurgia inovativă este tot ceea ce face medicul care gîndește cum să facă ca în tot ceea ce tratează să meargă mai bine ceva anume. În acest scop, pe baza cunoștințelor pe care le-a acumulat, pe care le-a citit, preluând o parte din practicile anterioare descrise de alți medici, construiește ceva nou prin îmbinarea tuturor acestor date.

Orice facem presupune un risc, cu orice tehnică și cu orice tactică. Nu suntem Dumnezeu, doar niște biete unelte ale Lui care speră să fie apărați de Dumnezeu.

După o experința de 30 de ani, și știu bine ce spun, afirm că profesorul Burnei a avut șansa în viață să lucreze cu profesorul Alexandru Pesamosca și cu alți profesori și medici de renume din străinătate care i-au consolidat gândirea și tot ce a conceput a fost în folosul pacienților. Constatarea unor incidente, accidente și complicații minore, medii sau majore au apărut și apar în practica fiecărui medic, indiferent de faimă.

Profesorul Burnei a fost riguros, clar și a respectat niște principii standardizate, de neclintit. Analiza fiecare pacient, revenea asupra lui ori de câte ori era cazul și stabilea preoperator și alte variante terapeutice astfel încât surprizele intraoperatorii să aiba o soluție compatibila cu o evoluție bună. Acest lucru îl știu toți medicii care l-au cunoscut și acest lucru l-a consemnat el insuși în articolele publicate în țară și străinătate.

Explica pacienților ce intervenție este indicată, explica riscurile posibile și nu făcea nici un gest chirurgical asupra pacientului fără ca acesta să știe. Erudiția acumulată de-a lungul anilor îi dădea posibilitatea să rezolve, în cazurile dificile, situațiile imprevizibile astfel încât obținea rezultate foarte bune.

Profesorul Burnei reprezintă “vârful de lance” al ortopediei pediatrice deoarece a ridicat secția la valoarea de clinică de referință, și a făcut eforturi uriașe ca să compenseze lipsa de medcici de ortopedie pediatrică din țară apreciată la aproximativ 200 de medici.

Definirea la nivel maximal i-o dă recunoașterea internațională, integrarea în boardul societăților internaționale și poziția de expert în domeniu în Europa și în lume. Această anvergură internațională ar trebui să susțină și recunoașterea internă pentru că este foarte greu să răzbați, să ajungi aici, dar și mai greu să rămâi ca medic roman care lucreză în acestă țară. Ca membru EPOS a participat la numeroase congrese și conferințe internaționale unde a fost cunoscut și a cunoscut renumiți profesori din străinătate cu care a avut relații de prietenie și colaborare privind efctuarea unor intervenții operatorii, publicarea de articole și elaborarea unor tratate: prof. Dutoit, prof. Hedlund, prof. Floman, prof. Graf etc. La congresul internațional organizat de ARTOP la Pitești în anul 2015 a participat și prof. Fassier iar în lucrarea prezentată l-a citat pe profesorul Burnei de două ori arătând lucrările publicate legate de tehnicile operatorii descrise de acesta.

Stim că cel mai greu este să construiești “ceva” și cel mai ușor să distrugi acel “ceva” și, din păcate, e valabil și în present mai ales în România.

Profesorul Burnei este omul care sfințește locul!

Peste 500 de medici din specialitatea de chirurgie și ortopedie pediatrică și alte specialități cu profil pediatric și chirurgical au semnat un memoriu inițiat de medicii din Spitalul Marie Sklodowska Curie București și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei din Constanța în care se arată că:

  • a fost colegul nostrum de peste 30 de ani
  • este profesor universitar cu o carieră didactică și științifică impresionantă
  • a ajutat la toate cazurile grave care i-au fost trimise din toată țara
  • a operat copii de la orfelinate și din familii paupere
  • a fost promotoriul operațiilor de scolioză la copii
  • a educat medici rezidenți în specialitatea de chirurgie și ortopedie pediatrică avand discipoli care practică în specialitate în spitalele din Europa
  • a condus Congrese cu participare internațională și a promovat traumatologia și ortopedia pediatrică
  • a operat și a participat la îngrijirea copilului cu cancer
  • s-a implicat active în instruirea medicilor rezidenți din celelalte centre universitare și a pastrat mereu legatura cu ei
  • a sprijinit participarea medicilor rezidenți din alte centre la congresele ARTOP
  • a susținut și sprijinit participarea medicilor rezidenți din clinica la congresele EPOS
  • a oferit suport didactic medicilor rezidenți cît și medicilor specialiști, oferindu-le cărți și broșuri informative

Dintre susținătorii semnatari fac parte prof. dr. Constantin Tica, șef clinică și prodecan al Facultății de Medicină Constanța, prof. dr. Gabriel Aprodu, conf. dr. Simona Gavrilescu – șef clinica și prodecan al Facultății de Medicină Iași, prof. dr. Aureliu Nechita – fost Ministru Secretar de stat în Ministerul Sănătății, prof. dr. Mihaela Bălgrădean – prodecan al Facultății de Medicină București, conf. dr. Horia Gocan – șef clinică Cluj, prof. dr. Ioan Huțanu – fost sef clinica Cluj, conf. dr. Liviu Muntean – șef clinică Brașov și manager de spital, conf. dr. Horia Gozar – șef clinică Târgu Mureș, etc.

De asemenea, printre semnatari se regăsesc și șefi de secții și medici de prestigiu din Galeria Marilor Profesioniști din domeniu: dr. Marcel Oancea, dr. Adrian Stanciu, dr. Aurel Prună, dr. Mioara Georgescu, dr. Mihai Munteanu, dr. Mariana Coman, dr. Rodica Colța, dr. Anca Miu, dr. Viorel Demian.

Toți semnatarii, alți mulți medici nesemnatari, și peste 15.000 de pacienți, aparținători și cunoștințe ale acestora solicită RESTABILIREA SITUAȚIEI INIȚIALE AVÎND CERTITUDINEA CĂ REÎNTOARCEREA PROFESORULUI BURNEI GHEORGHE ÎN RÂNDUL MEDICILOR REPREZINTĂ UN CÂȘTIG PENTRU STUDENȚI, MEDICII REZIDENȚI, PACIENȚII CARE AU FĂCUT ECONOMII NEFIIND NEVOIE SĂ PLĂTESCĂ DIFERENȚA DE PREȚ PENTRU A SE TRATA ÎN STRĂINĂTATE ȘI STAT CARE A FACUT ECONOMII DE MILIOANE DE EURO.

 

7 răspunsuri

  1. Sper ca Domnul Dr. si Doctor in Stiinte Medicale isi da seama ca isi asuma cuvant cu cuvant ce debiteaza aici !
    In plus induce o breasla intreaga in eroare prin falsele afirmatii, mai ales pe cei tineri care sunt dornici de formare.
    Sa inventariem:
    – programele nationale pomenite sunt inexistente.
    – inovatii care au nenorocit sute de pacienti si care sunt recunoscute international fix pix.
    – cam toti pacientii cu cancer sunt morti/muribunzi sau fara picioare/maini.
    – pacienti pauperi tratati si cu facturi de mii de lei ce au impanzit internetul.
    – jdemiile de pacienti fericiti sunt de fapt un numar muuuult mai mic si insignifiant, majoritatea fiind cu probleme pe care si un medic rezident le poate rezolva, poate chiar mai bine……sa fim seriosi!
    – nu am auzit/vazut ca cei apropiati lui sa sara pentru el. Stiu ei de ce!!!!!!!!!!!
    – operatiile facute au nenorocit copii pe bani multi si nici de cum nu au adus economii statului roman, ba din contra pentru a mai repara ce se poate repara va costa statul cu mult mai mult. Si aici nu punem in balanta suferinta enorma provocata copiilor si familiilor lor. Internetul si televiziunile sunt pline de spoturi prin care cer disperati ajutor financiar pentru a ajunge in clinici de specialitate pentru a se incerca o ultima sansa de a fi cat de cat repusi pe linia de plutire.
    – sa vedem citarile lui Fassier! Unde? Alooooooo, si unde sunt tratatele?
    – nu mai pomeniti numele lui Pesamosca ca se rasuceste in mormant.
    – a educat rezidenti calcandu-i in picioare si injurandu-i ca la usa cortului. Alooooooo! Unde sunt discipolii lui? Si-or fi inghitit limba de emotii!
    – s-a eradicat luxatia de sold in Valcea si in Arges? Hahaha! Sa vedem ce spun cei doi medici pomeniti legat de statistica si cum a fost ea facuta… va fi distractiva intalnirea sau poate au bunul simt sa uite de povestea asta. Oricum ne vom distra copios si cu multa audienta ce va include si presa, pentru ca asa o realizare trebuie sa fie cunoscuta in toata lumea.
    Si ca sa revenim cu picioarele pe pamant pun pariu pe ce vreti voi ca pamfletul acesta este text scris la dictare.
    Pacat de numele unor medici pomeniti aici, pentru ca unii dintre ei chiar sunt oameni capabili, dar de, isi fac datoria pavloviana de a strânge rândurile, desi au vazut multe din rezultatele varfului de lance.
    In rest…Iarta-i Doamne ca nu stiu ce spun si fac.
    Asteptam combaterile sa le desfacem bucata cu bucata!!!!!! Are cineva curaj? Manca-var tata, va astept cu cuiul de la grenada in dinti.

  2. Pentru Marius si restul de medici corupti.
    Cred ca esti in necunostinta de cauza!!
    Sunt mama unui copil operat de zisul „inger”care facea chipurile minuni???
    Daca vrei ne putem vedea sa iti arat ce a facut Burnei pe copilul meu.Doua experimente si 15 erori de tehnica medicala,in timp ce mie imi spunea ca e foarte bine copilul??
    Sau poate vrei sa vezi copii operati de el mai ales pe cei operati in premiera mondiala.
    Dar ai grija ca s ar putea sa iti vina rau!
    Pot aranja sa te vezi cu parintii copiilor decedati din vina lui,sau tii pot arata pe cei fara o mana sau un picior.De restul sutelor de schingiuiti nu mai zic!!
    Cat despre medicii care au dat semnaturi si cel care a scris minciuni SA VA FIE RUSINE!!!
    Ati jurat sa faceti bine,dar vreti sa acoperiti crimele???Voi aveti copii???Datorita voua s au intamplat aceste nenorociri!!!Aveti functii de profesori si multi dintre voi ati inchis ochii si asa ati permis nenorocirile asea multe asupra copiilir nevinovati si asupra parintilor lor. Eu,va astept pe oricare dintre voi,mai ales pe cei care au specialitatea Ortopedie Pediatrica sa comentati.
    Si sa stati linistiti ca prietenul vostru nu are cum sa scape oricate semnaturi veti strange!! Si noi parintii copiilor ciopartiti suntem cu sutele si in plus am depus plangeri penale impotriva lui Burnei.
    Nu ne puteti ingropa pe toti!!!NICIODATA!!!

  3. Ultima stire despre „minunatul” Burnei este ca IML-ul il acuza ca a facut experimente pe copilul meu!!??
    Mai aveti ceva de scris,coruptilor mincinosi care vroiati sa strangeti semnaturi ptr un criminal care a nenorocit sute de copii si altii au murit din vina lui????
    Ii mai si insiruiti ineptiile!!??
    Ce fel de medici sunteti voi??
    Mai ales tu asta care ai scris aceasta scrisoare si mai ai si functia de profesor universitar??
    Du-te si da-ti demisia impreuna cu restul de corupti care prin ceea ce ati scris,slavind un criminal,va faceti partasi la toate suferintele provocate de monstrul vostru asupra copiilor nevinovati???
    Apropo,domnule mare profesor care ai scris aceasta scrisoare,vezi ca legistii au scris ca Burnei a facut si cateva operatii inutile si nefolositoare copilului meu…in afara de cele doua experimente…mai ai ceva de zis???
    RUSINE SA VA FIE!!! SUNTETI PARTASI LA CRIME PRIN FAPTUL CA ATI VRUT SA-L ACOPERITI PE PSIHOPATUL DE BURNEI!!!?????

  4. A operat cu toți ceilalți ortopezi de pe secția lui. Nu a făcut nici o operație singur! TOȚI SUNT LA FEL DE VINOVAȚI! TOȚI TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ! Nu poți să participi ani de zile la așa ceva. De ce nu și-au dat demisia in semn de protest? NU AU NICI O SCUZĂ!

  5. Nu-l cunosc pe Burnei,nici nu vreau sa-l cunosc sau sa ma intilnesc in aceasta viata cu balaurul cu chip,aproape de om.Este normal ca breasla (organizatia mafiota) sa-si apere membri,caci nu-i asa toti luam(primim)mita,cu toate ca putem refuza.Sper ca nici copilul si nepotii mei nu se vor intersecta cu macelarul ,in aceasta viata.La 37 ani mi-am rupt tibia,la piciorul sting si evident aveam nevoie de un ortoped,motiv pentru care salvarea m-a dus la spitalul municipal din Constanta,unde era coada la ortopedie,medic fiind la vremea respectiva unul Popa,renumit pentru greselile facute la asezarea oaselor la locul lor,caci vestea despre medici prosti circula cu repeziciune in epoca respectiva,as ca de comun acord cu salvarea ne-am deplasat la sanatoriul balnear-ortopedic Eforie Sud,unde director la vremea respectiva era MEDICUL CRISAN,unom deosebit,care spre deosebire de alti medici trecuse personal prin riscul de a avea multiple fracturi osoase,acest lucru facindu-l mai atent cu pacientii.In rest lucrurile au mers bine,nefiind vorba de deplasari ale tibiei,deci neavind nevoie de operatie.Simplu fapt,ca stii ca directorul spitalului a avut ocazia sa simta pe propriul corp,ce inseamna ruptura osoasa,iti creeaza o stare de bine care te ajuta enorm in procesul de vindecare.Stiu din istorie ca Hitler il lauda pe medicul mortii Mengele,pentru rezultatele obtinute,pe baza experientelor facute pe cei din lagarul de la Ausswitz,caci nu-i asa,nu erau „arienii lui nemti”.Nu fac nicio comparatie cu cazul Burnei,dar as vrea ca el sa-si opereze propriul copil sau nepot,sa greseasca operatia si sa spuna cumse simte ca parinte sau bunic,ca si-a nenorocit copilul pentru cauza nobila a cercetarii.In incheiere vreau din nou sa punctez,ca durerea de os rupt,este aproape la fel de crunta ca cea de testicule.Doamna Emiliana sa nu-l lasati pe nemernic sa scape,daca nu reusiti in Romania,incercati la CEDO pe motiv de nerespectarea unuia din drepturile omului”dreptul la integritate corporala,care probabil este prevazuta si in constitutia Romaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri