Caută
Close this search box.

Actorul Roger Moore s-a stins din viață

Actorul britanic Roger Moore, care l-a interpretat pe James Bond în șapte filme din seria cu același nume, între anii 1973 şi 1985, a murit marți, în Elveția, la vârsta de 89 de ani, de cancer, a informat presa internațională.

Actorul Roger Moore şi-a început activitatea în 1945, jucând peste 91 de roluri în filme artistice şi de televiziune. Moore a interpretat rolul James Bond de şapte ori, fiind astfel actorul care a apărut în cele mai multe filme din serie. Actorul londonez a fost cunoscut şi pentru rolurile din serialele „The Saint” şi „The Persuaders”. El şi-a devotat mare parte din timpul său muncii umanitare, devenind amasador al Bunăvoinţei în 1991.

În ultimii ani, a ales să-şi împrumute vocea pentru mai multe pelicule de animaţie şi a lansat recent o aplicaţie pentru poveşti de „noapte bună”.

Într-un anunţ publicat pe reţeaua de socializare Twitter, familia sa a scris: ”Cu grea inimă, trebuie să vă împărtăşim vestea că tatăl nostru, Sir Roger Moore, a murit astăzi. Suntem cu toţii devastaţi”.

Foto: www.lasertimepodcast.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri