Câștigător a fost desemnat Narcis Teodor Lupou, un designer în vârstă de 32 de ani din
Timișoara, a cărui lucrare a întrunit cel mai mare punctaj.
Premiul este în valoare de 50.000 de lei brut, suma reprezentând cesionarea exclusivă a
drepturilor de autor, nelimitată în timp și spațiu, pe orice suport material și în toate modurile, in favoarea municipiului București, pentru utilizarea lucrării declarată câștigătoare.
Primarul General Gabriela Firea: „Sunt bucuroasă că am avut o participare atât de numeroasă și pot să vă spun că misiunea juriului nu a fost deloc una ușoară. Am apreciat creativitatea concurenților și modul admirabil în care au înțeles să se implice într-o acțiune constructivă pentru orașul nostru. Din păcate pentru concurenți, la fel ca la orice alt concurs, există un singur câștigător, așa că am decis să oferim și câteva premii de
consolare celor mai reușite propuneri pe care le vom alege ținând cont și de părerea publicului. Îl felicit din toată inima pe câștigător și sper ca toată lumea să se fi convins de sinceritatea și onestitatea demersului nostru. Vor urma și alte concursuri menite să stimuleze creativitatea bucureștenilor și nu numai!”.
Potrivit câștigătorului concursului, conceptul grafic propus a avut drept catalizatori diverse repere vizuale și simboluri, ancorate adânc în istoria culturală a orașului, în cultura populară universală, dar și în dezideratele administrației locale actuale. „Am avut ca nuclee inspiraționale moștenirea arhitectonică autentică a Capitalei și valențele pozitive generate de rezonanța etimologică a numelui orașului București. Alăturarea celor patru elemente identice ca formă, dar diferite ca poziționare, subliniază ideea de epicentru al națiunii către care converge Capitala”, a adăugat Narcis Teodor Lupou.
Dintr-un total de 230 de înscrieri au fost validate 204, care au fost punctate de juriu în funcție de 5 criterii: relevanța pentru tema concursului; design atractiv; originalitate (îmbinarea elementelor care îmbină tradiția istorica a Bucurestiului cu tendințele actuale);
funcționalitate (vizibilitate si lizibilitate, să fie ușor recognoscibil, să poată fi imprimat și pe suprafețe mici fără să se piardă detalii esențiale); adaptabilitate (să permită declinarea ulterioara a unor branduri sectoriale). În perioada imediat următoare vor fi făcute publice
toate lucrările care s-au încadrat cu succes, fie și parțial, în tema concursului.
Alături de primarul general, Gabriela Firea, din juriu au făcut parte prof. Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române, secția de Arte, Arhitectură și Audiovizual; Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București; Anca Boeriu, lector la departamentul Grafică al UNARTE; dr. Vladimir Nicula, Lector Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu; Ioana Ciocan, Vicepreședinte Uniunea Artiștilor Plastici; Dochița Zenoveiov, brand innovator, „INOVEO”; Bogdan Naumovici, managing partner „23 Communication Ideas”; Corina Vințan, managing partner „Links Associates”, și Mirel Palada, sociolog.
Juriul a analizat și a punctat după următoarele criterii: relevanță pentru tema concursului; atractivitate/ design atractiv; originalitate (să îmbine elemente care să reflecte tradiția istorică a Bucureștiului cu elemente care să țină cont de tendințele actuale): funcționalitate (vizibilitate și lizibilitate, să fie ușor recognoscibilă, să poată fi imprimată și pe suprafețe mici fără să piardă detalii esențiale); adaptabilitate (să permită declinarea ulterioară a unor branduri sectoriale, cum ar fi: București cultural, București turistic, București muzical, București sportiv). Cele cinci criterii au avut o pondere egală în evaluarea fiecărei lucrări, membrii juriului acordând fiecărei lucrări punctaj de la 0 la 20 pentru fiecare criteriu.