Caută
Close this search box.

Cât de corect s-au îmbrăcat Melania și Ivanka Trump la Vatican

 

Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a suscitat numeroase critici pe internet după vizita la Vatican, unde și-a acoperit capul la întâlnirea cu papa, gest pe care nu l-a făcut în urmă cu patru zile când cuplul prezidențial american, aflat în primul turneu internațional, a fost primit de regele saudit. Se pare, însă, că alegerea ei respectă protocoalele și se înscrie în tradiția predecesoarelor sale, scrie miercuri Huffington Post.

Melania Trump și fiica ei vitregă Ivanka au aterizat cu părul în vânt pe solul regatului care aplică strict legea islamică și unde femeile sunt obligate să se acopere. În schimb, la Vatican au mers cu capul acoperit de un voal asemănător celui purtat de unele femei catolice tradiționaliste la slujbă, relatează Agerpres.

Internauții au fost scandalizați de această alegere vestimentară pe care au interpretat-o ca o lipsă de respect față de saudiți și o diferență în tratamentul rezervat celor două religii. Dar acest gest perceput ca un afront se explică prin protocoalele stabilite pentru deplasările șefilor de stat la Riad și la Sfântul Scaun, scrie sursa citată.

În Arabia Saudită, femeile saudite sunt obligate prin lege să poarte voal în public. Însă cu excepția locurilor sacre, nimic din protocol nu impune această obligație femeilor străine. Așa cum a declarat ministrul saudit de externe înainte de vizita delegației prezidențiale americane, Melania Trump a fost prin urmare liberă să poarte ”orice stil vestimentar”.

La Vatican, ”pentru ca femeile să apară în fața papei, este în mod tradițional necesar un batic negru”. Cu toate acestea, este vorba doar de o recomandare: deși serviciul de protocol recomandă întotdeauna vizitatoarelor să poarte acest voal, aceasta nu este o obligație.

Conform drepturilor sale în Arabia Saudită și în ciuda relaxării normelor Sfântului Scaun, Prima doamnă a Statelor Unite a urmat de fapt exemplul predecesoarelor sale, de la Jackie Kennedy la Michelle Obama. Niciuna nu a purtat voal la întâlnirea cu monarhul saudit, dar toate și-au acoperit capul pentru a-l saluta pe Suveranul Pontif. Totuși, doar una dintre ele s-a declarat deschis catolică: soția lui JFK. Celelalte erau de alte confesiuni — anglicană, metodistă, prezbiteriană și baptistă, curente care se apropie de protestantism, ramură a creștinismului care respinge autoritatea papei.

Deși Melania Trump nu și-a dezvăluit în mod public convingerile religioase, catolicismul predomină în Slovenia, țara ei natală. În schimb, ea s-a căsătorit cu Donald Trump într-o biserică episcopală membră a comunității anglicane.

Președintele american, Donald Trump, însoțit de soția sa, Melania, a început vinerea trecută primul său turneu internațional, cu etape în Arabia Saudită, Israel, Vatican și Belgia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri