Caută
Close this search box.

Centrul de Hematologie și Transplant Medular, la standarde occidentale. Interviu cu dr.Alina Tănase, director medical Institutul Fundeni

Centrul de Hematologie si Transplant Medular Fundeni este o unitate mare si performantă, care asigura tratamente moderne si explorari complexe si fiabile în favoarea pacientilor hematologici. Despre activitatea Centrului de Hematologie ne-a vorbit dr. Alina Tănase, director medical al Institutului Fundeni.
 Cât de greu a fost începutul acestei activităţi?
– A fost foarte dificil în primii ani. Am început cu un transplant pe an în 2001 şi apoi am crescut lent, reuşind să adunăm primele 100 de proceduri în anul 2008. Până la înfiinţarea Programului Naţional de Transplant, erau probleme mari cu finanţarea procedurii, nefiind fonduri dedicate. Ani de zile ne-am dorit un Registru Naţional de Donatori Voluntari, care a devenit funcţional abia în 2013, când am început să efectuăm transplanturi cu celule de la donatori voluntari, neînrudiţi, găsiţi prin registrul român, în bazele de date internaţionale.
Câte transplanturi aţi reuşit să efectuaţi?
– Suntem sub numărul mediu de proceduri de transplant medular din Europa occidentală, este nevoie de mai multe astfel de proceduri în România pentru a ajunge la o rată asemenătoare, corespunzătoare numărului de locuitori. De aceea, activitatea are nevoie să crească, atât prin dezvoltarea centrelor cu tradiţie cât şi prin înfiinţarea de centre noi. Bineânţeles, ca orice actiivitate, are nevoie de specialişti dedicaţi, care se formează în timp.
Ce credeţi că se poate face în acest sens?
– O mai bună informare atât a personalului medical cât şi a publicului larg, despre procedura de transplant medular (în ce constă, când este indicată, ce şanse are etc.) este importantă de asemenea. Societatea Română de Transplant Medular, înfiinţată anul acesta, cu sprijinul tuturor centrelor de transplant medular din ţară are şi acest obiectiv.
– Se constată o incidenţă mai mare a acestei afecţiuni în anumite zone ale ţării?
– Nu avem date care să susţină că în anumite regiuni incidenţa bolilor hematologice maligne este mai mare, dar este sigur că diagnosticăm şi tratăm mai multe cazuri. Pentru mulţi din aceşti pacienţi , transplantul medular este singura şansă de vindecare şi de aceea, evenimentul nostru vrea să arate că se poate să învingem boli altădată incurabile şi ca experienţă în acest domeniu a devenit semnificativă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri