Caută
Close this search box.

În Cişmigiu se serbează Ziua Europei şi 10 ani de la intrarea României în UE

 

Copii maramureșeni, gata să urce pe scenă

A patra ediţie a evenimentului „Piaţa Statelor Membre ale Uniunii Europene” s-a deschis devreme, duminică, în Parcul Cişmigiu, iar aleile au fost pline de bucureştenii veniţi să intre în contact cu tradiţiile şi obiceiurile ţărilor membre UE, cu gastronomia şi ofertele turistice specific lor.

Şi au ce vedea, până diseară, la ora 18.00 când evenimentul este anunţat să se sfârşească. Sunt meşteri care au venit să-şi demonstreze arta, de la olari, la fierari, o ţesătoare care îi încurajează pe copii să-i încerce meşteşugul sau un atelier de linogravură.

Țesătoarea explică ce scoate din mâinile sale

 

Interesant este standul oltenilor care fabrică pe loc îngheţată aşa cum se făcea în urmă cu o sută de ani. O familie şi-a adus întregul atelier pentru a demonstra cum se făcea pe gheaţă şi sare îngheţata delicioasă care se vindea în satul lor de pe Olteţ. Toţi trei, bunicul, fiul şi nepoata participă la demonstraţie. Bătrânul a povestit, pentru MagnaNews.ro, cum bunicul său făcea săptămânal îngheţată şi o vindea cu căruţa prin sat. Meşterul mai tânăr ne-a explicat că gheaţa culeasă din Olteţ ţinea produsul final circa 24 de ore intact, dar niciodată strămoşul său nu se întorcea cu butoiul de metal gol. “Vindea tot în câteva ore şi venea acasă cu 400 de lei. Erau bani atunci!”, îşi aminteşte bunicul.

Meşterii fierari vă demonstrează cum se face un cuţit, la foale şi cărbuni. I-am am prins în fapt pe ucenici, care spuneau că ar putea să le ia câteva ore până metalul va fi îmblânzit şi ascuţit.

Ceremonia oficială a început cu un scurt speach al oficialilor, în prezenţa reprezentanţilor şi ambasadorilor ţărilor prezente cu câte un stand. Inclusiv Marea Britanie a avut un chioşc de prezentare, cu simboluri specifice puse în vânzare, cu toate că şi-a exprimat opţiunea de a ieşi din Uniunea Europeană.

Pe o scena aflată la intrarea în parcul Cişmigiu au dansat şi vor mai dansa şi cânta artişti din mai multe ţări care vor prezenta obiceiuri şi melodii tradiţionale.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Proedus, împreună cu Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Iniţiativa celebrează în Bucureşti Ziua Europei, diversitatea culturală a Uniunii Europene şi împlinirea a zece ani de la integrarea ţării noastre în UE.

În octombrie 2008, Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 Mai ca sărbătoare oficială, aceasta fiind celebrată în diferite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri