Caută
Close this search box.

Comisia Europeană cere României 124.000 euro/zi pentru gunoi

 

Comisia Europeană a dat România în judecată pentru a doua oară la Curtea de Justiţie a UE pentru că autoritățile nu au reușit să închidă 68 de gropi de gunoi.

Inițial, țara noastră a fost data în judecată pentru neîndeplinirea obligaţiei de a revizui şi adopta planul naţional de gestionare a deşeurilor şi programul de prevenire a generării de deşeuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE) şi ale economiei circulare, arată jurnalul.ro.

România este pe ultimul loc în UE în privinţa gestionării deşeurilor.

CE susţine că autorităţile române trebuiau să revizuiască şi să actualizeze planul naţional de gestionare a deşeurilor şi programul de prevenire a generării de deşeuri, cel târziu în 2013. Comisia a iniţiat procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în septembrie 2015 şi a trimis României un aviz motivat în mai 2016, solicitându-le autorităţilor să adopte rapid aceste instrumente de baza prevăzute de legislaţia în materie de deşeuri. România este unul dintre cele mai neperformante state membre în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor municipale solide. În 2015, aceasta a înregistrat cea mai mare rata de depozitare a deşeurilor din UE, mai exact 72%, cu mult peste media UE de 25,6%.

Directiva-cadru privind deşeurile are ca scop protejarea mediului şi a sănătăţii umane prin prevenirea sau reducerea efectelor adverse în contextul generării şi al gestionarii deşeurilor, precum şi prin reducerea impactului general şi creşterea eficienţei folosirii resurselor.

În temeiul directivei, statele membre trebuiau să adopte, până la 12 decembrie 2010, planuri naţionale de gestionare a deşeurilor, iar până la 12 decembrie 2013, programe de prevenire a generării de deşeuri. Statele membre trebuie să îşi reevalueze planurile de gestionare a deşeurilor cel puţin o data la şase ani şi, dacă este cazul, să le revizuiască. Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, declara recent că România are de rezolvat, la momentul actual, 10 proceduri de infringement pe domeniul mediului, marea majoritate pe deşeuri. Sancţiunile europene se decid în urma unui proces în care statul român şi Comisia Europeană (CE) se judecă la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg, precedat de o serie de avertismente şi ultimatumuri de conformare din partea forului european.

CE ne-a dat în judecată şi pentru că primăriile nu au reuşit să închidă 68 de depozite municipale de deşeuri neconforme, care reprezintă un risc serios pentru sănătatea oamenilor şi mediu. România era obligată să le închidă până în iulie 2009. În curând să plătim o amendă zilnică de 124.000 de euro către UE.

În România se reciclează doar 5% din deșeuri, fiind pe ultimul loc la acest capitol în UE. Penultimii din UE, bulgarii, recilează 20%

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri