Caută
Close this search box.

Două cutremure de 4 şi 3 grade pe Richter au avut loc sâmbătă în Vrancea și Buzău

 

Două cutremure cu magnitudinea 4, respectiv 3 grade pe Richter, au avut loc sâmbătă seara în județele Buzău și Vrancea, la interval de o oră și jumătate, conform datelor publicate pe site-ul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Primul seism, cu magnitudinea de 4 grade Richter, s-a produs în județul Buzău, la ora locală 20:01, și la o adâncime de 130,5 kilometri, iar cel de-al doilea, de 3 grade pe Richter, a avut loc în județul Vrancea, la ora 21:36, iar adâncimea a fost de 162,7 kilometri.

Cutremurul de 4 grade pe scara Richter s-a produs în apropierea orașelor: Nehoiu (10 km), Întorsura Buzăului (42 km), Covasna (43 km), Vălenii de Munte (48 km) și Mizil (48 km). În cazul celui de-al doilea cutremur, cele mai apropiate localități de epicentru au fost: Nehoiu (46 km), Covasna (49 km), Slănic-Moldova (51 km), Odobești (52 km) și Onești (54 km).

De la începutul lunii mai, în România s-au produs 6 cutremure cu magnitudini între 2,5 și 4,2 grade pe scara Richter.

Cel mai mare cutremur din acest an s-a produs în data de 8 februarie, în județul Buzău, la ora 17:08, și a avut o magnitudine de 5 grade pe Richter, seismul fiind resimțit și la București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri