Caută
Close this search box.

Florian Bodog numește astăzi un nou manager la Spitalul Pantelimon

 

Ministrul Sănătăţii, Flrian Bodog, a declarat, marţi, că în cursul zilei va numi un nou manager la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală şi că aşteaptă demisia întregii echipe manageriale. Săptămâna trecută, managerul a fost demis după ce un pacient a murit din cauza unei perfuzii de sânge.

„În cursul zilei de astăzi voi semna ordinul de numire a managerului, am două opţiuni. Va fi o persoană din afara spitalului. Am spus că toată echipa managerială de acolo ar trebui să plece pentru că am identificat probleme de management, probleme de proceduri şi aştept demisia lor, nu să îi demit eu. Noul manager va avea ca sarcină să îşi găsească o echipă care doreşte să îşi pună în valoare abilităţile, în aşa fel încât, toate procedurile să fie respectate. Eu cred că este prea mult, în această perioadă de când sunt eu ministru, avem al treilea scandal la Pantelimon şi am început să am serioase îndoieli asupra echipei de acolo”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, la un eveniment organizat cu ocazia Zilei Tineretului.

Managerul Spitalului Sfântul Pantelimon a fost demis miercuri din funcţia pe care o ocupa interimar. Florian Bodog a explicat că a găsit mai multe nereguli la spitalul Sfântul Panteliomn, în special legate de tranfuzii.

„Vorbim despre probleme legate de transfuzie, procedura de trasfuzie, vorbim despre faptul că persoana respectivă, cu toate că avea în fişa postului atribuţii de administrare de transfuzii de sânge, nu avea pregătire în acest sens şi vorbim despre faptul că nu au fost asigurate acele cartele pentru controlul final la patul pacientului înainte de administrarea sângelui. Sancţiunile aplicate au fost propuse de inspecţie, în limita legii, alte sancţiuni le pot face doar organele abilitate în acest sens. Astăzi voi avea o discuţie cu colegii mei din direcţiile din minister şi vom lua o decizie în acest sens”, a declarat ministrul Sănătăţii, săptămâna trecută.

În urmă cu mai bine de două săptămâni, un pacient de 66 de ani a decedat după ce o asistentă de la spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti i-a administrat o transfuzie de sânge destinată altui bolnav. În urma acestui incident, spitalul, dar şi Direcţia de Sănătate Publică au demarat câte o anchetă, iar prima măsură luată a fost suspendarea, pe durata anchetelor, din funcţie a asistentei care a greşit transfuzia şi amendarea ei cu suma de 1.000 de lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri