Caută
Close this search box.

Gabi Balint și Liviu Dragnea la Maialul din Năsăud: Zeci de mii de oameni au defilat în costum popular

Maialul năsăudean a intrat deja în spiritul locului, fiind sărbătoarea care îi cinstește pe românii care au luptat în urmă cu 140 de ani împotriva maghiarizarii si rămâne simbolul păstrării limbii materne. Printre participanți au fost suprinsi fotbalistul Gabi Balint, îmbracat în costum popular și șeful PSD, Liviu Dragnea.

Duminică, 14 mai 2017, ar putea fi o zi istorică pentru Năsăud: „orașul academicienilor” ar putea intra în Cartea Recordurilor atât pentru cea mai mare adunare, cât și pentru cea mai mare horă a unor oameni îmbrăcați în costume populare.
La o privire retrospectivă, recordul respectiv putea fi atins în Țara Năsăudului încă din 1966, mai precis din luna septembrie a anului 1966, când, pentru a marca centenarul nașterii bardului de la Hordou, în comuna Coșbuc s-au strâns aproape 20.000 de oameni, „naționaliști” din cap până-n picioare. Despre acel moment unic și-a adus aminte un localnic, care a ilustrat momentul Coșbuc cu o filmare descoperită în celebra arhivă British Pathé.

Numeroase oficialităţi au purtat costume populare la Năsăud pentru a ajuta la intrarea în Cartea Recordurilor. Au luat parte la paradă şi la încercările de intrare în Cartea Recordurilor de pe stadion: preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Liviu Dragnea, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, prefectul Ovidiu Frenţ, europarlamentarul Victor Negrescu, dar şi secretarul de stat în Ministerul Culturii, Alexandru Pugna.

Ziua Costumului Popular a început cu parada, la ora 11, și s-a încheiat abia în jurul orei 15. Peste 10 mii de oameni au fost prezenți, toți îmbrăcați în port popular românesc din diverse zone ale țării. Din Teleorman, din Hunedoara, Galați, București, Maramureș și nu numai, oamenii au venit din toată țara pentru a ajuta Țara Năsăudului să intre în Cartea Recordurilor și să devină în mod oficial patria costumului popular.

Reprezentantul Guiness World Records a fost prezent pentru a marca două recorduri: primul, o mare de oameni îmbrăcați în costum popular, un stadion plin. Condiția a fost ca aceștia să stea nemișcați timp de cinci minute. Năsăudenilor nu le-a reușit nici din prima, nici din a doua, dar a treia încercare a fost validată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri