Din nacela unui balon, în timpul unei aventuri, Tom Sawyer îi explica prietenului său Huck Finn că, pentru a se deosebi între ele, ţările de pe o hartă sunt colorate diferit. Huck s-a uitat în jos şi, constatând că pământul are peste tot aceeaşi culoare, a conchis că nu există pe lume mincinos mai mare decât o hartă.
Problema hărţilor, dincolo de avantaje, este aceea a gradului de abstractizare. Acelaşi lucru îl păţim cu statistica. Statistica vorbeşte despre procente de oameni, care au marele avantaj că te poţi plimba cu ele în buzunarul de la piept, însă şi dezavantajul hazliu că nu sunt chiar oameni. Procentele de costiţă nu se pot pune în tigaie. Procentele de locuinţe nu ţin de ploaie. Mi-e limpede ce se întâmplă şi cu procentele de bani: nu ţin de nimic.
Tot aşa şi cu hărţile. Frumoase ţări, frumoase râuri, frumoşi munţi! Dar nu sunt nici ţări, nici râuri, nici munţi, nici superbe păduri. Codrii sunt doar urme de peniţă muiată în cerneală şi, dacă te gândeşti bine, sunt doar copiile acelor codri de odinioară.
Pe hartă, oraşele sunt cerculeţe ordonate, fără scamă de gunoi. Satele sunt şi ele cerculeţe mai mici, fără probleme cu legea fondului funciar. Nu iese nimeni din hartă, cu sapa, să-i dea în cap vecinului că şi-a mutat gardul mai la deal, lăsându-l fără răsaduri.
Faptul că satul e una în teren şi alta pe hartă, pentru noi, ca orăşeni, nu înseamnă mare brânză. Pentru săteni însă, parcă n-ar fi acelaşi lucru. Pe hartă, satul lor e chiar la marginea râului, ceea ce te duce cu gândul la apă curgând din robinet şi grădini îmbelşugate. Pe teren însă, de la râu până în sat mai sunt cinci sute de metri. Nu sunt nicăieri bani pentru cinci sute de metri de ţeavă. Pe hartă, drumul care duce la oraş e drept şi continuu, iar podul întreg. Pe teren, numai hârtoape, iar podul nu mai e de vreo cinci ani, de la ultima tipărire a hărţii.
Minciunile hărţii, sesizate încă de pe vremea lui Tom Sawyer, îi afectează şi pe politicieni. Unul se uită pe hartă şi îi spune celuilalt: „Ar trebui să mai mergem şi noi pe teren. Uite, cerculeţul ăla nu e un sat din circumscripţia noastră? Şi punctuleţele alea multe n-or fi cetăţeni care ies să ne întâmpine cu entuziasm?” Iar ălălalt îi răspunde: „Nu, nu sunt cetăţeni. A naibii femeie de serviciu, iar a lăsat muştele să murdăreasca harta”.
