RADET Bucureşti pune la dispoziţia angajaţilor un program de plecări voluntare, în cadrul procesului de reorganizare al companiei.

Persoanele interesate, vor primi, odată cu încetarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor, pe lângă drepturile salariale cuvenite la zi, şi un pachet financiar.

Programul a fost discutat şi aprobat de reprezentanţii Sindicatului RADET, potrivit unui comunicat de presă al Regiei.

„Măsura face parte din procesul reorganizării, pachetul fiind gândit cu responsabilitate socială, încadrat contextului economic generat de procedura insolvenţei şi cu asigurarea cadrului necesar protecţiei salariaţilor. Acordul are în vedere actualele condiții impuse de procedura insolvenței și premisele economice pentru anul 2017, care impun adoptarea de măsuri prompte pentru eficientizarea activității regiei, îmbunătăţirea eficienţei operaţionale, precum şi pentru asigurarea stabilității economice și a echilibrului financiar”, afirmă Florian Mateiță, reprezentant ROMINSOLV SPRL.

Conform pachetului financiar, angajaţii care vor opta pentru posibilitatea plecării voluntare pot beneficia pe lângă drepturile salariale cuvenite la zi de o ofertă care poate varia între 4 (patru) şi 19 (nouăsprezece) câştiguri medii lunare, în funcţie de vechimea în muncă pe care fiecare angajat o are.

De ofertă beneficiază numai salariaţii care au încheiate contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată cu RADET Bucureşti şi care au cel puţin 3 (trei) ani consecutivi vechime în cadrul instituţiei înainte de data eventualei încetări a contractului individual de muncă.

Dreptul de opţiune aparţine exclusiv angajaţilor, iar cererile pentru acordarea acestor drepturi se depun până la data de 05 mai 2017.

RADET Bucureşti îşi rezervă dreptul de a respinge cererile salariaţilor care sunt absolut necesari pentru asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în condiţii de siguranţă.

Informațiile privind disponibilizările de personal la RADET nu sunt noi. În luna martie șeful ROMINSOLV SPRL, Gheorghe Piperea spunea: ”Disponibilizările dacă se fac, se fac încă de acum. Şi disponibilizările se fac acolo unde situaţii de posturi excedentare, se fac cu acordul sindicatului. Nu se intră în salariaţii care sunt absolut necesari. Sunt disponibilizări acolo unde aceia care mapa, unde nu au ce căuta”.

RADET are în prezent 3.500 de angajaţi şi a intrat în insolvenţă anul trecut. În prezent, 563.300 gospodării, 8.500 blocuri de locuinţe şi mai mult de 1,2 milioane de persoane din București se încălzesc cu apă caldă şi căldură de la Elcen şi RADET.

87 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 7 =