Prof. dr. Irinel Popescu, realizatorul primului transplant hepatic din România, şeful  Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic din Institutul Clinic Fundeni, a avut amabilitatea să ne vorbească despre situaţia transplantului în prezent.

  • Sunteţi realizatorul primului transplant hepatic din România. În ce stadiu se află acesta la momentul actual?
  • Transplantul de organe,în general, a avut, în România o perioadă de pionierat relativ dificilă. Cel mai repede a fost realizat transplantul renal, care încă din 1980 a fost introdus de prof.dr. Eugeniu Proca, utilizând rinichi de la donator înrudit. Prelevarea de organe de la donator decedat (în „moarte cerebrala”) nu a fost posibilă, însă, decât după 1995. A fost nevoie de definirea conceptului de “moarte cerebrală”, de explicarea acestuia populaţiei şi corpului medical, de legislaţie adecvată, etc. Toate acestea s-au făcut prin eforturile Ministerului Sănătăţii de la acea vreme. Operaţia de prelevare multiorgane trebuia şi ea pregătită. Pentru că aceasta nu e o simplă intervenţie la care fiecare echipă chirurgicală vine şi îşi ia organul de care are nevoie, ci este o intervenţie complexă, la care chirurgul care o coordonează trebuie să aibă exerciţiul sternotomiei şi noţiuni avansate de anatomie a organelor toracice şi abdominale. Înainte de prelevarea propriu-zisa, trebuie apreciată calitatea organelor, trebuie efectuată o disecţie preliminară care să pună în evidenţă eventuale variante anatomice, apoi trebuie canulată artera aortă şi secţionată vena cavă. Toţi aceşti timpi operatori necesită multă experienţă deoarece, altfel, se pune în pericol calitatea organelor care urmeaza a fi prelevate.  Aici au contat foarte mult cei trei ani de stagiu efectuaţi în Statele Unite, care mi-au permis să coordonez din punct de vedere chirurgical primele prelevări multiorgane din România.

Pe 21 iunie 1997, a fost efectuat primul transplant de ficat din România, care nu a fost încununat de succes, datorită unei sângerări difuze importante intraoperatorii, care a condus la instalarea insuficienţelor organice multiple.

În octombrie 1999, dr. Şerban Brădişteanu a efectuat cu success primul transplant cardiac la Spitalul de Urgenţă Floreasca, urmat la scurt timp de prof.dr. Radu Deac, la Centrul de Chirurgie Cardio-vasculară Târgu-Mureş.

În lunile aprilie şi mai 2000, au fost efectuate primele două transplanturi de ficat cu supravieţuirea bolnavilor, Gheorghe Penea şi Ion Badea, în actualul Centru de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic “Dan Setlacec”.

La prima operaţie a participat şi dr. Abdallah Slim, din echipa de transplant a profesorului Domenico Forti de la Milano.

În anul 2002, prof.dr.Mihai Lucan a efectuat primul transplant combinat de rinichi-pancreas.

Evoluţia programului de transplant hepatic a fost extrem de dificilă în primii 7 ani, datorită numărului mic de donatori.

După anul 2006, în care am atins, pentru prima data, 20 de transplanturi pe an, numărul donatorilor a început să crească datorită activităţii Agenţiei Naţionale de Transplant condusă de dr. Victor Zota.

Maximum de activitate a fost atins în anii 2013 şi 2014 când s-au efectuat câte 122 de transplanturi pe an, cu rezultate comparabile cu cele din programele internaţionale: supravieţuire imediată de cca 90% şi supravieţuire la distanţă de cca 70%.

”În Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic din Institutul Clinic Fundeni s-au format două echipe, conduse de conf.dr. Vlad Braşoveanu şi dr. Doina Hrehoreţ care, în prezent, efectuează operaţia în mod independent”

De asemenea, există mai multe echipe de prelevare, coordonate de dr. Radu Zamfir.

Volumul mare atins în anul 2013 a condus la înfiinţarea unui al doilea centru de transplant hepatic, la Spitalul Sf. Maria din Bucureşti.

În paralel, am contribuit la înfiinţarea programului naţional de transplant hepatic de la Spitalul Republican din Chişinău condus de prof.dr. Vladimir Hotineanu.

Din anul 2016, am contribuit la înfiinţarea unui nou program de transplant în România, la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, condus de prof.dr. Cristian Lupaşcu.

În toamna anului 2016, transplantul de organe s-a aflat în mijlocul unui scandal declanşat de autorităţile din sănătate de la acea vreme  foarte puternic mediatizat. Unele din acele acuzaţii au declanşat anchete aflate încă în curs. De aceea nu pot emite concluzii legate de acuzaţiile aduse de către respectivele autorităţi. Pot spune, însă, că de atunci şi până acum, numărul donatorilor a scăzut la mai puţin de jumătate faţă de anii anteriori ceeace, cu siguranţă, era de aşteptat.

  • Care ar fi principalele probleme cu care vă confruntaţi ? 
  • Programul de transplant hepatic continuă să funcţioneze, la cotele mai reduse pe care i le permite numărul actual de donatori. În momentul de faţă, însă, transplantul hepatic în România este o metodă solid implementată, cu specialişti de toate tipurile (hepatologi, specialişti în anestezie şi terapie intensivă, imagişti, imunologi, bacteriologi, medici de laborator, etc) care se pot adapta oricărui număr de donatori (în opinia mea, România ar trebui să aibă între 200-300/an).

Condiţia principal este ca să i se creeze condiţiile favorabile de funcţionare: un număr cât mai mare de donatori, finanţare adecvată, salarii decente ale medicilor şi celorlalte cadre medicale care participă la transplant.

În ansamblu, reuşita transplantului hepatic în România poate fi considerată una dintre marile realizări ale medicinei  contemporane româneşti. Semnificaţia acestui program poate fi şi mai bine înţeleasă dacă o apreciem în contextual problemelor extrem de serioase pe care le au candidaţii la transplant pulmonar şi care sunt binecunoscute tuturor.

”În lipsa unui program naţional de transplant pulmonar, aceşti bolnavi bat la porţile spitalelor din occident, unde nu găsesc întotdeauna înţelegere, ceea ce îi pune de multe ori în situaţii dramatice”.

Fără eforturile echipei medicale de la Institutul Clinic Fundeni, bolnavii cu ciroză hepatică ar fi putut fi în aceeaşi situaţie.Iar dacă, ceeace s-a construit cu atâtea eforturi până în anul 2016 va continua să fie distrus, rezultatul va fi acelaşi: pacienţii români vor trebui să-şi caute sănătatea în altă parte ceea ce, însă, în transplant va fi infinit mai greu deoarece întotdeeauna vor avea prioritate cetăţenii din ţările respective.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 4 =