Caută
Close this search box.

Lecţiile Insulelor Azore: „Pământul și soarele nu taie factură pentru energie!“

În această săptămână, o delegaţie alcătuită din membrii Comisiei de Dezvoltare Regională din Parlamentul European, incluzându-l şi pe românul Daniel Buda, s-a deplasat în insulele Azore în vederea evaluării și a informării despre beneficiile și efectele politicii de coeziune la nivelul Uniunii Europene.

În același timp, delegaţia Comisiei Regionale a avut programate o serie de întâlniri cu factori responsabili cu implementarea acestei politici astfel încât, pe baza informațiilor de la sursă și pornind de la nevoile din teren, euroaleşii să modifice regulamentele pentru perioada post 2020. Vă prezentăm în continuare câteva dintre impresiile lui Daniel Buda din această vizită de lucru.

 Pământul și soarele nu taie factură pentru energie!

Un aspect ignorat, în mod inexplicabil, de guvernanții din România, de-a lungul timpului. Energia geotermală, o resursă pe care România o ignoră zi de zi. În schimb, Insulele Azore își acoperă în proporție de peste 50% din nevoile zilnice în acest fel. Bineînțeles, cu ajutorul fondurilor europene.  

Un alt punct vizitat de Comisia de Dezvoltare Regională a fost Centrul de Cercetare și Monitorizare „Furnas” și Reabilitarea Ecologică a bazinului lagunei Furnas. Am întâlnit un exemplu de bune practici în ceea ce înseamnă folosirea energiei regenerabile și anume apa geotermală. O investiție dezvoltată eminamente cu fonduri europene.

Din păcate, deși România dispune de resurse incomensurabile mai ales în zona de Vest a țării, incompetența, delăsarea și indiferența autorităților de la noi lasă aceste resurse neexplodate. Iată însă că în locuri îndepărtate, parcă uitate de Cel de Sus, în condiții vitrege, generate de vulcani, cutremure și umiditate excesivă, există oameni care demonstrează că dacă vrei, poți. Sentimentul este unul de revoltă, frustrare. De ce ei pot și noi nu? De ce ei pot să acceseze fonduri pe aceleași proceduri europene iar noi nu? Să fie de vină procedurile greoaie și excesive ale autorităților din România?! Sau obtuzitatea auditorilor de la Curtea de Conturi?! Ori și una și alta? Iată de ce consider că doar cu proceduri unice la nivel european și cu interdicția statelor de a complica lucrurile, vom putea crește gradul de absorbție a fondurilor europene!

 Prevenirea poluării mediului înconjurător, o provocare pentru noi!

 Un alt obiectiv vizitat de către delegaţia Comisiei de Dezvoltare Regională în Insulele Azore a fost un centru de prevenire a poluării mediului înconjurător, construit pe fonduri europene. Prevenirea poluării mediului înconjurător este o problemă extrem de spinoasă în regiunea Insulelor Azore dintr-un motiv aparent banal şi de foarte multe ori ignorat: creşterea excesivă a numărului de animale din zona bazinului lagunei Furnas. Acest lucru, cumulat cu iresponsabilitatea celor care aruncau deşeurile, mai ales cele de plastic, în natură, a provocat un fenomen de blocare a fotosintezei, astfel încât întreaga viaţă din laguna Furnas a fost pusă în pericol.

Autorităţile locale au fost astfel nevoite să solicite sprijinul Uniunii Europene în privinţa finanţării unui proiect care să salveze întreaga zonă. S-a recurs inclusiv la cumpărarea unei suprafeţe de câteva sute de hectare din zona lagunei, mutarea fermelor într-o altă zonă precum şi un program amplu de împădurire şi crearea unor perdele forestiere. Un lucru este cert: fondurile europene reprezintă o soluţie la aproape orice problemă pe care o întâmpinăm la fiecare pas. Poate mai puţin la imobilismul funcţionarilor din România care, din prostie, ignoranţă sau neputinţă, refuză să acceseze fondurile europene.

 Câteva cuvinte despre Insulele Azore

Insulele Azore (sau Açores în portugheză) sunt un grup de insule portugheze situate în mijlocul Oceanului Atlantic, la aproximativ 1.500 km de Lisabona și 3.900 km de coasta de est a Americii de Nord. Arhipelagul este împrăștiat pe o zonă a paralelei care trece prin Lisabona (39º, 43’/39º, 55′ Latitudine Nordică), dându-i un climat moderat, cu oscilații anuale de umiditate. Cele nouă insule au o suprafață totală de 2.355 km². Suprafețele lor individulae variază între 747 km² (São Miguel) și 17 km² (Corvo).

Originea vulcanică a insulelor este relevată de conurile și craterele vulcanice de pe insule. Pico, un vulcan ce se înalță 2.351 metri pe insula cu același nume, are cea mai mare altitudine din Azore. Azorele aveau în 1992 o populație de 238.000 de locuitori și o densitate a populației de 106 locuitori pe kilometru pătrat.Din 1938 până în 1978, arhipelagul a fost divizat în trei districte, asemănătoare (cu excepția suprafaței) cu cele din Portugalia peninsulară. Diviziunile erau aleatorii, și nu mergeau după grupurile de insule naturale, mai degrabă reflectau locația fiecărui district după cele trei mari orașe (nici unul în grupul vestic). În 1978 Azore a devenit o Regiune Autonomă, renunțându-se la organizarea în districte (Angra, Horta, Ponta Delgada).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri